Datoria externă a băncilor – care include liniile de finanţare pe termen scurt şi pe termen lung acordate subsidiarelor locale de către băncile-mamă – s-a ma­jorat în ultimul an cu 1,7 mld. euro, respectiv cu 22,4%, urcând la final de iulie la 9,2 mld. euro, potrivit BNR.

Faţă de decembrie 2021, în primele şapte luni din 2022 saltul datoriei externe a băncilor a fost de 1,4 mld. euro, respectiv de 18%.

Astfel, se observă că datoria externă a băncilor a revenit pe creştere consistentă în 2022 după ce în ultimii ani a fost preponderent în scădere (pe fondul procesului de dezintermediere bancară) sau a crescut anemic.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Atrăgând linii de finanţare mai mari în valută de la băncile-mamă, subsidiarele de pe piaţa bancară locală au resurse să crească mai mult creditarea în valută, în special pentru companii, în condiţiile în care costul creditelor corporate în euro este de trei ori mai mic decât dobânzile la creditele în lei.

Resursele venite de la băncile-mamă ar fi bine-venite pentru băncile locale în condiţiile în care depozitele românilor sunt în declin. Practic, din cauza inflaţiei mari, românii îşi mănâncă din economiile bancare.