Cutremur pe una dintre cele mai importante pieţe de capital din Asia: Acţiunile bursei din Hong Kong au atins cel mai scăzut nivel din 2009.

Acţiunile bursei din Hong Kong s-au prăbuşit la cel mai scăzut nivel de la criza financiară globală, după un discurs important al liderului oraşului susţinujt miercuri, potrivit BBC.

În discursul său, şeful executivului din Hong Kong, John Lee, a anunţat măsuri de sporire a securităţii şi planuri pentru a atrage mai mulţi specialişti din străinătate în oraş. Cu toate acestea, Lee nu a detaliat obiectivele economice ale oraşului, care a pierdut teren în faţa centrelor financiare asiatice rivale, precum Singapore.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Economia Hong Kong-ului se află în prezent într-o recesiune tehnică, după ce anul acesta a înregistrat două perioade consecutive de contracţie. Până recent, oraşul a avut unele dintre cele mai stricte reguli din lume privind coronavirusul, deoarece a urmat politicile chinezeşti de „zero COVID”.

Indicele de referinţă Hang Seng al bursei din Hong Kong a scăzut cu peste 3%, ajungând la cel mai scăzut nivel din mai 2009. Investitorii sunt îngrijoraţi de ameninţarea unei încetiniri economice globale, în condiţiile în care băncile centrale din întreaga lume măresc ratele dobânzilor pentru a face faţă creşterii preţurilor.

Un expert financiar a declarat pentru BBC că „vânzările de panică sunt ridicole”.

Alte burse din regiunea Asia-Pacific au fost, de asemenea, în scădere joi, indicii bursieri de referinţă din Japonia, Coreea de Sud şi Australia scăzând cu peste 1%.