Din conflictul de la nord am învățat că nu e bine să depinzi doar de energia din Rusia. Iar Germania a înțeles asta pe calea cea mai dură. Acum, pandemia de Covid-19 ne mai dă o lecție. A fost suficient ca un singur port din China să se închidă și economia e pusă sub presiune.

Portul din Shaghai asigură 20% din exporturile chineze. Companii ca Apple, Dell, Lenovo, Sony sau Tesla resimt din plin consecințele. Dacă luăm și exemplul companiei Altur din Slatina, care a fost nevoită să-și suspende activitatea pentru că au căzut comenzile din Ucraina, devine foarte clar că nu e bine să-ți pui toate ouăle în același coș. Unii analiști consideră că acesta este sfârșitul globalizării.

Am discutat subiectul cu Adrian Negrescu, analist economic.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

“E mult de spus sfârșitul globalizării în condițiile în care avem o situație conjuncturală. Într-adevăr, este cea mai proastă situație în care s-a aflat economia mondială în ultimii 15, dacă nu 20 de ani. Asta nu înseamnă că, după această pandemie, după ce chinezii vor reuși să își rezolve problemele cu pandemia, cu aceste restricții, nu vor relua exporturile. Dimpotrivă. Cred că o vor face și o vor face la un nivel și mai ridicat decât în prezent.

Da, într-adevăr, ridică multe semne de întrebare legate de modul în care facem business la nivel mondial, inclusiv în România, inclusiv la nivel european, pentru că, într-adevăr, iată că acești doi ani și jumătate de pandemie ne-au arătat că nu ne putem baza foarte mult pe importurile din China pentru că oricând se poate întâmpla ceva. Chinezii pot crește prețurile, pot avea niște probleme, se pot întâmpla o grămadă de lucruri și noi să rămânem fără lucruri elementare care țin de îmbrăcăminte, încălțăminte, electronice, electrocasnice, toate produse în China.”, a declarat Adrian Negrescu, analist economic.