- Dacia avertizează că energia scumpă și lipsa predictibilității reduc competitivitatea uzinei de la Mioveni, într-un moment în care Renault poate aloca viitoarele modele către alte fabrici din grup.
- România concurează nu doar pentru investiții noi, ci și pentru păstrarea celor existente, iar cazul Ford Otosan arată că rolul unei fabrici locale depinde de investiții, produse și gradul de utilizare.
- Presiunea pe industrie crește și dinspre piața muncii, unde peste 40% dintre angajați vor să își schimbe jobul, ceea ce adaugă costuri și dificultăți suplimentare pentru companii.
Dacia avertizează că România își pierde competitivitatea industrială
Dacia pune sub semnul întrebării viitorul producției de la Mioveni într-un moment în care România încearcă să își păstreze marile investiții industriale. Mihai Bordeanu, managing director Dacia pentru Europa de Sud-Est și country head pentru România, spune că Renault investește peste 4 miliarde de euro în țară, însă costul energiei, lipsa predictibilității și competiția dintre uzinele grupului reduc avantajele fabricii din Argeș.
Problema depășește însă cazul Dacia. Uzina Ford din Craiova trece încă din 2022 sub controlul Ford Otosan, iar piața muncii intră în 2026 cu un nivel ridicat de mobilitate. România trebuie astfel să concureze simultan pentru investiții, proiecte industriale și forță de muncă.
Renault cere statului un tratament pe măsura investițiilor
Grupul Renault investește peste 4 miliarde de euro în România de la preluarea Dacia, iar Mihai Bordeanu consideră că relația cu autoritățile nu reflectă dimensiunea acestor investiții.
„Noi nu plecăm de la zero. Plecăm de la 4 miliarde de euro investiți de grup în România”, spune Bordeanu.
El cere statului să trateze grupul Renault ca pe un investitor care are deja o prezență industrială majoră și care poate decide dacă viitoarele proiecte merg la Mioveni sau către alte uzine din grup.
Cristian Hostiuc, director editorial al Ziarului Financiar, consideră că problema de fond este pierderea avantajului de cost pe care România îl are în urmă cu două decenii.
„România a devenit o țară foarte scumpă”, spune Hostiuc.
El atrage atenția că statul discută frecvent despre taxele și contribuțiile plătite de marile companii, dar mai puțin despre condițiile necesare pentru ca acești investitori să rămână în România.
Energia reduce avantajul uzinei de la Mioveni
Costul energiei devine una dintre cele mai importante probleme pentru Dacia.
Uzina de la Mioveni plătește aproximativ 180 de euro/MWh, comparativ cu 70-80 de euro/MWh în Spania. Diferența pune presiune directă pe costurile de producție și reduce competitivitatea fabricii românești.
Hostiuc consideră că problema nu mai vine în primul rând din salarii, ci din celelalte componente ale costului industrial.
„Prețul la energie a devenit foarte, foarte scump în România”, spune acesta.
El explică faptul că energia intră în aproape orice activitate economică, iar costul acesteia se transferă inevitabil în factura companiei și în prețul produsului.
„Din păcate România are o energie extrem, extrem de scumpă și nu sunt perspective de a vedea o scădere a prețului în energie”, afirmă Hostiuc.
În opinia sa, aceasta este exact problema pe care Dacia o reclamă: lipsa unei strategii energetice care să ducă la reducerea costurilor.
Dacia nu mai garantează viitorul Duster la Mioveni
Miza nu mai este doar atragerea unui nou model în uzina din Argeș, ci păstrarea modelelor actuale în generațiile următoare.
Bordeanu afirmă că Dacia nu are în acest moment confirmarea că noile generații Duster și Bigster rămân în producție la Mioveni.
„Nu avem nici confirmarea faptului că noua generație de Duster sau de Bigster se va produce la Mioveni”, spune acesta.
Renault poate aloca producția între România, Maroc, Turcia, Spania sau Slovenia, iar fabricile concurează direct pentru investiții și modele.
Hostiuc consideră că, din momentul în care un investitor de această dimensiune pune sub semnul întrebării viitoarea generație a unui produs, problema nu mai este doar a companiei.
El subliniază că o fabrică mare înseamnă salarii, taxe, furnizori, exporturi, competență industrială și mii de locuri de muncă directe și indirecte. Dacă un asemenea investitor începe să analizeze alte țări, riscul devine unul pentru întreaga economie.
Ford arată că structura investițiilor se poate schimba
Cazul Ford Craiova oferă un precedent pentru modul în care structura unei investiții industriale se poate modifica.
În 2022, Ford transferă fabrica din Craiova către Ford Otosan, companie în care Ford și Koç Holding dețin participații importante.
Transferul nu înseamnă însă retragerea producției din România. Fabrica continuă să primească modele și investiții și își păstrează un rol important în structura industrială a Ford Otosan.
Acest precedent arată că România nu trebuie doar să păstreze numele unui investitor, ci să păstreze și deciziile de producție, modelele și capitalul care merg către fabricile locale.
Productivitatea nu acoperă orice diferență de cost
România poate compensa o parte din dezavantajele legate de energie prin productivitate, însă și acest avantaj are limite.
Hostiuc spune că Dacia se bazează într-o măsură mai mare pe forța de muncă decât pe echipamente, în timp ce automatizarea schimbă rapid industria auto.
„La un moment dat acest model nu va mai fi în prim plan sau nu va mai putea fi susținut”, afirmă acesta.
El dă exemplul Tesla pentru a arăta cât de mult poate reduce automatizarea necesarul de personal pentru producția unui automobil.
În această logică, România nu poate miza permanent pe costul forței de muncă pentru a compensa energia scumpă, procedurile administrative lente și investițiile mai dificil de realizat.
Producția Dacia scade cu două cifre
Uzina de la Mioveni înregistrează o scădere de două cifre a producției în 2026, iar aproximativ 1.700 de angajați pleacă din uzină de la jumătatea anului trecut.
Aproximativ 90% din producția fabricii merge la export, ceea ce expune puternic Mioveniul la evoluția pieței auto europene.
Hostiuc avertizează că problema reală nu este doar cât plătește Dacia acum către buget, ci dacă România mai are peste câțiva ani aceeași bază industrială de la care să colecteze taxe.
În formularea sa, întrebarea importantă este dacă „peste 5 ani mai are ce taxe să plătească România”.
Angajații devin mai mobili în 2026
Presiunea asupra industriei apare într-un moment în care și piața muncii devine mai instabilă.
Un sondaj eJobs arată că peste 40% dintre angajați vor să își schimbe locul de muncă în 2026, iar aproximativ o treime spun că nimic nu i-ar determina să rămână la actualul angajator.
Pentru companiile industriale, această mobilitate ridicată adaugă o presiune suplimentară peste costurile cu energia, investițiile tehnologice și nevoia de automatizare.
Statul trebuie să reducă și costurile administrative
Hostiuc consideră că problema competitivității nu se limitează la energie.
El critică și modul în care statul tratează mediul de afaceri și spune că procedurile administrative, autorizările și lipsa facilităților reduc atractivitatea României.
În opinia sa, alte state pot avea salarii mai mari, dar compensează prin stimulente, facilități și procese de autorizare mai rapide.
„La noi, totul este scump și durează foarte mult”, spune Hostiuc.
El consideră că, pentru un investitor, timpul necesar pentru obținerea unei autorizații intră direct în calculul costului unei investiții.
Dacia cere statului predictibilitate până în 2030
Compania solicită o strategie de competitivitate care să ofere jaloane clare până la finalul deceniului.
Bordeanu consideră că deciziile privind viitoarele modele depind de această perspectivă și cere statului o abordare mai transparentă și mai predictibilă.
Mesajul său este că România nu mai concurează doar pentru a atrage proiecte noi, ci și pentru a păstra investițiile pe care le are deja.
Hostiuc merge și mai departe și consideră că autoritățile trebuie să privească marile companii ca pe active strategice pentru economie, nu doar ca pe surse de taxe și contribuții.
România concurează pentru capital, modele și oameni
Problema competitivității nu mai privește un singur indicator.
România concurează pentru capitalul marilor grupuri, pentru alocarea viitoarelor modele industriale și pentru păstrarea angajaților.
Dacia cere energie mai ieftină și predictibilitate, Ford Otosan arată că o fabrică locală își poate păstra relevanța dacă primește investiții și produse, iar sondajul eJobs indică o forță de muncă tot mai dispusă să schimbe angajatorul.
În acest context, viitorul industriei românești depinde de capacitatea statului și a companiilor de a menține împreună trei elemente: investițiile, competitivitatea și forța de muncă.