Ultimele date privind vânzările cu amănuntul au fost mai bune decât se aşteptau analiştii, ceea ce a dat peste cap aşteptările pieţelor că băncile centrale vor opri creşterea ratelor dobânzilor, scrie Bogdan Maioreanu, analist şi comentator de piaţă al eToro.

Cele mai recente date din România arată că PIB-ul din T3 a fost cu 4% mai mare decât cel din perioada similară din 2021. În timp ce în acest an, până la sfârşitul lunii septembrie, PIB-ul a crescut cu 5% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, în trimestrul trei a crescut cu 1,3% faţă de trimestrul trecut. În 2021, peste 58% din PIB a fost dat de sectoarele de servicii iar 28% de industrie. Banca Mondială vede România pe o traiectorie de creştere puternică în acest an, dar avertizează că o încetinire globală şi o posibilă recesiune în cazul principalilor parteneri comerciali ar putea avea un impact asupra creşterii în 2023.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a menţionat că asistăm la o dinamică a PIB-ului mai bună decât aşteptările, comentând că vedem multe maşini pe străzi, vacanţe scumpe în străinătate, lucruri care semnalează faptul că cererea este încă puternică. Deşi cifrele menţionate erau de la sfârşitul trimestrului al doilea, cel mai probabil această tendinţă a continuat, ultimele date din septembrie arătând că vânzările de maşini au crescut cu 15% în ultimele 12 luni, în timp ce serviciile legate de maşini, inclusiv întreţinerea, au crescut cu doar 1,5%.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Această tendinţă de creştere a consumului s-a manifestat şi peste ocean. În SUA, vânzările cu amănuntul au crescut cu 1,3% în octombrie, ajungând la 694,5 miliarde de dolari, a anunţat miercuri Biroul de recensământ al SUA. Acest rezultat a fost mai bun decât aşteptările pieţei, care estima o creştere de 1%. Vânzările totale pentru perioada august 2022 – octombrie 2022 au crescut cu 8,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pieţele au reacţionat, indicele S&P 500 scăzând cu aproape 1%, iar Nasdaq cu peste 1,5%, temându-se că datele bune vor determina Fed să continue mai mult timp politica de majorare a dobânzilor.

Cu tot acest consum, asistăm şi la o creştere cu 15% a datoriei pe cardurile de credit ale americanilor, până la 930 de miliarde de dolari, cea mai mare creştere anuală din ultimii 20 de ani. Iar acest lucru influenţează şi rezultatele marilor retaileri, cele mai recente rapoarte arătând rezultate mixte în funcţie de tipul de bunuri de consum pe care le vând.

Preţul acţiunilor retailerului Target (TGT) s-a depreciat cu 13% după ce compania a ratat estimările privind profitul şi şi-a redus previziunile pentru trimestrul care include sărbătorile de iarna, din cauza încetinirii vânzărilor pe mixul său discreţionar de îmbrăcăminte, mobilier şi electronice. Walmart (WMT), care este mai mult orientată spre bunuri de consum de bază, a crescut după rezultatele solide din trimestrul al treilea, care au evidenţiat un salt de 8,2% al vânzărilor în SUA şi o creştere de 9,8% a veniturilor, la 152,8 miliarde de dolari în trimestrul respectiv. Şi previziunile au fost solide, Walmart estimând o creştere a vânzărilor nete consolidate pentru întregul an de aproximativ 5,6%, mai bună decât estimările anterioare de 5,06%.

În perspectiva sezonului de sărbători, S&P avertizează că retailerii se vor confrunta probabil cu o scădere de 1,2% a vânzărilor nete în perioada octombrie-decembrie, comparativ cu perioada similară din 2021, dacă se ţine cont de inflaţie. Excluzând inflaţia, vânzările totale vor creşte cu 4,5% faţă de 2021, o creştere mai rapidă decât înainte de pandemie. Iar acest lucru este important, deoarece cheltuielile de consum reprezintă 70% din PIB-ul SUA.