• Creditarea ipotecară a încetinit în aprilie 2022
  • Creditele ipotecare noi în lei au coborât în aprilie la 1,7 mld. lei
  • Dobânda medie a trecut de 4,6% în aprilie

Dobândă mare, apetit mic. Asta arată cifrele creditării din aprilie, când românii au luat credite noi ipotecare în lei de 1,7 mld. lei, cu 23,6% mai puțin față de volumul record din martie, de 2,2 mld.lei. Faţă de nivelul din aprilie 2021, ipotecarele noi în lei au fost, în aprilie 2022, la un volum comparabil, și au marcat un avans modest, de doar 0,4%, scrie ZF.

Dobânda medie la creditele ipotecare noi în lei a fost în creştere în primele 4 luni din acest an faţă de nivelurile dinspre finalul luni 2021. În aprilie, a ajuns la 4,63% pe an. În cazul creditelor noi ipotecare în euro, volumul a depăşit în aprilie 20 mil.lei, în creştere cu 32% față de nivelul din martie 2021.

Am discutat subiectul cu Eduard Uzunov, proprietarul Regatta Imobiliare.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

“Este evident că ceea ce se întâmplă, se întâmplă datorită creșterii ROBOR-ului, care acum a ajuns la 5,9. El a fost 3 și ceva, 4 și acum a ajuns la 5 datorită fenomenului inflațional care nu este numai la noi. La noi a ajuns inflația în lei până la 13%, în America e 8%, în Germania 7%. Ca să tempereze inflația, banca intră cu o dobândă de referință, respectiv acest ROBOR, la nivel de 5,9, plus dobânda pe care o ai negociată cu banca, ajungi să plătești rata la credit cu 500, 800, 1.000 de lei în plus.”, a declarat Eduard Uzunov, proprietarul Regatta Imobiliare.