Credit Suisse a plătit unui miliardar 210 mil. dolari pentru fraudele comise de un angajat

Dollar bills are deposited in a tip box, May 24, 2021 in New York. (AP Photo/Mark Lennihan)

Credit Suisse Group AG susţine că a plătit până în prezent 210 milioane de dolari miliardarului Bidzina Ivanishvili într-o lungă saga juridică, a raportat Bloomberg.

Magnatul georgian Bidzina Ivanishvili a dat în judecată unitatea fiduciară a băncii pentru daune de 800 de milioane de dolari şi pentru pierderi de venituri pe care a spus că le-ar fi obţinut de-a lungul anilor dacă banii săi ar fi fost investiţi în siguranţă. Patrice Lescaudron a fost condamnat în 2018 pentru o schemă frauduloasă pe care a condus-o personal. Acesta lua bani din conturile lui Ivanishvili în scopul de a acoperi pierderile tot mai mari din portofoliile altor clienţi.

Credit Suisse Trust a susţinut în mod constant că responsabilitatea băncii s-a limitat la administrarea activelor aparţinând lui Bidzina Ivanishvili şi că magnatul, alături de consilierul său de afaceri georgian, au fost cei care au luat deciziile de investiţii.

Lee Eng Beng, un avocat al trustului, a recunoscut joi că banca elveţiană a fost de acord să îl despăgubească pe Ivanishvili pentru că nu a reuşit să „supravegheze perimetrul” averii sale împotriva furtului lui Lescaudron de la sfârşitul anului 2008 încoace.

Miza procesului din Singapore este mare. În martie, Ivanishvili a obţinut o despăgubire de 607 milioane de dolari din partea unei instanţe din Bermude, care a decis că o unitate locală de asigurări de viaţă a Credit Suisse din această ţară a închis ochii la frauda lui Lescaudron. CS Life face apel la această decizie.

Negocierile separate dintre cele două părţi par să fi intrat în impas, potrivit unei declaraţii pe care georgianul a publicat-o la sfârşitul lunii ianuarie. Banca a iniţiat o serie de discuţii, dar acestea reprezintă puţin mai mult decât o „iluzie a negocierilor”, potrivit comunicatului.

Reprezentanţii Credit Suisse şi ai lui Ivanishvili au refuzat să comenteze înainte de audiere.

Exit mobile version