Consiliul Concurenţei a anunţat joi că a finalizat inspecţiile inopinate efectuate la cele 10 bănci participante la stabilirea ratelor de referinţă ROBID/ROBOR.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenţei, inspecţiile s-au derulat în cadrul investigaţiei privind posibile înţelegeri între cele 10 bănci pentru fixarea ratei dobânzii ROBOR la un nivel cât mai ridicat, în cadrul procedurii de „fixing”.

„Astfel, investigaţia vizează activitatea băncilor pe piaţa monetară interbancară desfăşurată în cadrul procedurii de fixing, precum şi cea desfăşurată în intervalul de 15 minute după efectuarea <fixingului>, respectiv atragerea şi plasarea depozitelor interbancare de către băncile participante la stabilirea ratelor de referinţă ROBOR/ROBID la nivel naţional”, se arată în comunicat.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Reprezentanţii Consiliului Concurenţei susţin că potenţiala practică anticoncurenţială afectează întreg teritoriul României, indicele ROBOR stabilit de cele 10 bănci fiind o componentă a ratei pentru creditele în lei cu dobândă variabilă acordate persoanelor fizice înaintea datei de 2 mai 2019 şi a creditelor în lei cu dobândă variabilă acordate persoanelor juridice din toate sectoarele economice.

Documentele ridicate în cadrul inspecţiilor inopinate se află în analiza autorităţii române de concurenţă.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti.

„Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească, în special cele care stabilesc preţuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare”, arată Consiliul Concurenţei.