Consiliul BNR atrage atenția asupra amenințărilor care vizează economia României în viitorul apropiat.

„Accelerarea semnificativ peste aşteptări“ a inflației, creşterea „deosebit de îngrijorătoare“ a deficitului de cont curent, „incertitudini considerabil crescute“ ale pieţei muncii, presiuni de creştere a salariilor, falimentele unor firme, „riscuri ridicate“ pentru cursul valutar, „accelerarea creşterii“ dobânzilor interbancare, „creşteri ample“ ale randamentelor titlurilor de stat şi „încetinirea economiei“ în trimestrul al doilea.

Motivele evocate de BNR: conflictul din Ucraina și sancțiunile internaționale. Singura soluție la îndemână: majorarea ratei dobânzii-cheie.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Va fi suficient pentru redresarea situației economice? Am discutat cu Florin Andrei, macroeconomist.

“Ați menționat foarte bine că Banca Națională crește dobânda de politică monetară, dar nu neapărat pentru redresarea economiei, ci pentru a ține inflația sub control, o inflație la care nu putem să spunem că nu ne-am așteptat să vină. Nu putem spune că este o cifră mare pe care nu am văzut-o venind, în condițiile în care, în 2020, în criza pandemică, guvernele și băncile centrale au insistat foarte mult pe lichiditate, pe ceea ce înseamnă susținerea mediului antreprenorial, pe susținerea mediului economic prin facilități fiscale iar băncile centrale prin lichiditate, era clar că ne așteaptă o inflație foarte mare. Ne așteaptă o inflație aproape de 8 sau chiar 10%.

Ce trebuie spus aici este faptul că și statul câștigă din această inflație mai mare pentru că, până la urmă, statul încasează mai mult. Sper exemplu, în primele luni ale anului, în ianuarie și februarie, statul a încasat cu 6 miliarde mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Și estimez că anul acesta încasările din TVA vor crește cu până la 20 de miliarde pe tot anul, în mare parte din zona de energie pentru că partea de consum, consumul privat al populației, nu va mai crește atât de mult cum s-a întâmplat în anul precedent.”, a declarat Florin Andrei, macroeconomist.