Pehart Tec Grup a rămas lider al pieţei de celuloză şi hârtie după cifra de afaceri obţinută în 2021, când a înregistrat un rezultat de 512 milioane de lei, în scădere cu 6% faţă de anul precedent, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul Ministerului de Finanţe, citate de ZF.

„Contextul general marcat de insta­bilitate, fie că vorbim de criza energetică, fie de cea de scuritate, a condus la o volatilitate a mediului macroeconomic. Inflaţia existentă pe piaţa materiilor prime şi a energiei (electricitate şi gaz) este o provocare pentru toţi agenţii economici. Strategia noastră însă este de a continua investiţiile, nu să le oprim, deşi, ca niciodată, anul acesta am revizuit unele bugete în contextul provocator al inflaţiei şi al crizei energetice. Avem planuri de diversifi­care a portofoliului nostru, planuri de investiţii atât în linii de producţie, cât şi în capacitatea de stocare“, spun reprezentanţii Pehart Tec Grup.

Sofidel este o altă companie din piaţa de celuloză şi hârtie care a resimţit efectele pandemiei şi şi-a comprimat businessul în 2021, cobo­rând de la 274 la 269 de milioane de lei.

Titlurile zilei

Prețul petrolului crește ușor
Kanye West vrea să obțină viză de antreprenor în România
ANPC retrage temporar proiectul afișării adaosului comercial
Chuanfu: mașinile BYD se încarcă în doar 5 minute
Frații Pavăl cumpără compania agricolă Dueci Agro
La Plăcinte intră în insolvență

În schimb, un salt considerabil a făcut Ambro, una dintre com­paniile deţinute de grupul francez Rossmann. Ambro a ajuns astfel la 507 milioane de lei cifră de afaceri în 2021, după o creştere de 57% care a propulsat compania pe locul al doilea în clasament.

Scumpirile nu au ocolit piaţa celulozei şi a hârtiei, care, la fel ca piaţa materialelor de construcţii, a ajuns la un moment dat în situaţia în care companiile nu au mai putut găsi materie primă disponibilă nici măcar la preţuri ridicate.