Compania de audit EY a primit interdicţie în a lucra cu noi clienţi listaţi pe bursă în Germania timp de 2 ani, ca urmare a eşecului companiei de a prevedea colapsul Wirecard, titrează Financial Times, citat de Ziarul Financiar.

Hotărârea Aspas, autoritatea de supreveghere a auditorilor din Germania, vizează şi amendarea companiei de audit pentru neregulile găsite.

Referindu-se la decizie, CEO-ul Andy Baldwin a comentat într-un document intern că: „Nu este un audit de care EY Germania este mândră”.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

„Interdicţia de doi ani este o sancţiune destul de severă pe care nu am mai văzut-o până acum în Germania”, a declarat Klaus-Peter Naumann, preşedintele Institutului de Auditori Publici IDW din Germania.

Wirecard a intrat în insolvenţă în iunie 2020, într-unul dintre cele mai mari scandaluri contabile din Europa, după ce a ieşit la iveală că jumătate din veniturile companiei plus o sumă de 1,9 miliarde de dolari nu au existat. Wirecard a fost auditată timp de ani de zile de EY.