Uniunea Europeană pare să fi găsit soluția prin care se poate decupla de gazele rusești. Cei 27 de membri au dat mână liberă Comisiei Europene să achiziționeze și să stocheze la comun gaze naturale, lichefiate și hidrogen. Este un bun instrument de reducere a prețurilor, crede Emmanuel Macron.

Cancelarul german Olaf Scholz, care în primă fază s-a opus deconectării de la gazele rusești, spune acum că Germania poate reduce dependența de Rusia mult mai repede decât s-ar fi crezut, iar până la jumătatea lui 2024 va renunța complet la gazele rusești. Statele Unite promit să suplimenteze livrările de gaze lichefiate cu 15 miliarde de metri cubi, până la finalul anului. Comisia Europeană continuă negocierile cu alți producători de gaz, cum ar fi Qatar, Azerbaijan, Nigeria sau Egipt.

Este planul potrivit? Ne va ajuta această strategie să ieșim de sub influența energetică a Rusiei? Am discutat subiectul cu Dumitru Chisăliță, expert în energie.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

“Europa și-a construit, timp de 40 de ani, această dependență de gazele rusești, dependență care, trebuie să recunoaștem, a venit la pachet și cu niște avantaje foarte importante, și anume un preț mic pentru gazele și pentru petrolul pe care l-au plătit europenii către aceste produse din Federația Rusă. Iar acum, într-adevăr, există această situație. Dependența față de petrol și față de gazele rusești înseamnă, practic, o reconstrucție, dar nu doar la nivel european, înseamnă o reconfigurare a hărții mondiale a energiei pentru că discutăm, totuși, de niște cantități mari de gaze naturale care ar trebui să fie înlocuite.

În anul 2021, cantitatea de gaze care a ajuns din Federația Rusă în Europa a fost de 172 de miliarde de metri cubi, adică undeva la 37-40% din total, care, din punct de vedere teoretic, ar putea să fie înlocuită cu gazele naturale care ar putea să fie transportate pe mare, prin oceane, cu ajutorul metanierelor sub formă de gaz natural lichefiat.”, a declarat Dumitru Chisăliță, expert în energie.