Comisia Europeană se așteaptă ca economia Uniunii Europene și a zonei euro să se contracte în ultimul trimestru al acestui an și în primul trimestru al anului viitor. O recesiune tehnică.

Cum ne putem pregăti financiar pentru o perioadă recesionistă? Phil Schuman, director executiv la universitatea din Indiana, propune o soluție.

“Cel mai bun lucru pe care îl poți face în acest punct, dacă îl poți face, este să înveți cum să trăiești cu mai puține venituri. În vremuri recesioniste, cei mai puternic afectați sunt cei care trăiesc 100% din salarii. Dacă cineva își permite să trăiască cu 90% din salariu, cu 80%, sau dacă au noroc să trăiască chiar cu mai puțin, vor putea exersa traiul cu mai puțini bani. Dacă recesiunea îi trimite în șomaj sau le afectează salariile, vor ști cum să trăiască cu mai puțini bani. Dacă exersezi acest mod de viață de acum, vei putea să reziști în recesiune până când economia revine la normal.”, a declarat Phil Schuman, director executiv, Indiana University.

Titlurile zilei

Moody’s schimbă perspectiva de rating a României de la stabil la negativ
Aurul depășește 3.000 de dolari uncia
Salariul mediu net ajunge la 5328 lei în ianuarie
Ford Otosan Craiova începe livrarea primelor mașini electrice fabricate în România
Tesla este prinsă în focul războiului comercial
UiPath cumpără compania de A.I. Peak

69% dintre angajaţii români spun că pun bani deoparte ca să se protejeze de un viitor economic incert. Doar jumătate dintre ei reuşesc însă să îşi menţină regulat obiceiul de a economisi, arată un sondaj BestJobs. Restul redirecţionează doar ocazional bani către economii.

Am discutat subiectul cu Dragoș Cabat, economist.

“Normal ar fi să nu conteze care este situația economică în România sau internațională ca să ne gândim la a pune bani deoparte într-o formă sau alta, fie în depozite, fie investind pe piața de capital sau în alte tipuri de active. Dar, sincer, eu cred că 69% sau 70% dintre români pun bani deoparte este un număr foarte optimist, un procent foarte optimist. Realitatea este că majoritatea românilor, cei cu venituri medii sau sub medii nu prea au suficienți bani încât să pună deoparte la sfârșitul lunii pentru că pur și simplu nu le mai rămân acești bani după ce au asigurat cheltuielile lunare.”, a spus Dragoș Cabat, economist.