Comisia Europeană propune suspendarea timp de un an a tuturor taxelor vamale pentru produsele ucrainene importate în UE pentru a susține economia țării. Propunerea, care mai trebuie să fie aprobată de Parlamentul European și de cele 27 de state membre, este “un gest de sprijin fără precedent pentru o țară aflată în război”, precizează Comisia Europeană.

În 2021, schimburile comerciale bilaterale Uniunea Europeană-Ucraina au atins un nivel record, de peste 52 miliarde euro. Țara vecină este lider global la producția de floarea soarelui, pe locul 6 în lume la producția de porumb și pe locul 9 la cea de grâu. În același timp, România este lider în ceea ce privește exporturile de grâu din zona Mării Negre.

Ce efecte ar putea avea o asemenea decizie a Parlamentului European, am discutat cu Cezar Gheorghe, consultant al Clubului Fermierilor Români.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

“Sunt două secvențe despre care trebuie să discutăm. În primul rând, România nu ar avea de suferit din pricina faptului că s-ar elimina barierele tarifare vamale pentru Ucraina din simplul motiv că și așa fluxul de marfă ucraineană este foarte încet, foarte lent și de abia se poate mișca pentru că efectiv costurile logistice sunt enorme, mai ales faptul că trebuie efectuat transportul de pe vagoane cu ecartament lat pe vagoane cu ecartament european.

Iar în al doilea rând, România, ca exportator, nu prea trimite grâu în Uniunea Europeană. România are altă destinație, are altă piață – piața egipteană, de exemplu, unde este pe locul 1 în acest moment la vânzările din sezonul 2021-2022.

Singura problemă unde ar putea exista o anumită concurență cu producția ucraineană ar fi la porumb pentru că UE importă în fiecare an în jurul valorii de 16 până la 18 milioane de tone de porumb. Dar și în acest context fluxul de marfă ucraineană este foarte încetinit.”, a declarat Cezar Gheorghe, consultant al Clubului Fermierilor Români.