Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că Guvernul va aproba vineri un acord care va permite companiilor Nuclearelectrica şi Romgaz să investească 50% din dividende.

Potrivit premierului, măsura face parte din pachetul prin care autorităţile sprijină populaţia în contextul creşterii preţurilor la energie şi gaze.

„Vom aproba o Hotărâre de Guvern prin care venim să consolidăm măsurile luate pentru sprijinirea populaţiei şi protecţia cetăţenilor faţă de creşterea preţurilor la energie şi gaze în sensul în care pentru companiile Nuclearelectrica şi Romgaz vom stabili ca 50% din dividende să revină statului, iar cealaltă jumătate să poată fi folosită pentru investiţii, atât în ceea ce înseamnă dezvoltarea capabilităţilor de extracţie offshore precum şi asigurarea dezvoltării reactoarelor 3 şi 4 la Centrala Nucleară de la Cernavodă”, a declarat Ciucă înainte de şedinţa de Guvern.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Până acum, statul lua 90% din dividende. Cele două companii derulează proiecte majore de investiţii. Romgaz este implicat în proiectul gazelor din Marea Neagră şi cumpară participaţia Exxon, iar Nuclearelectrica vrea să retehnologizeze Unitatea 1 de la Cernavodă şi să înceapă lucrările la unităţile 3 şi 4.