• Aeroportul din Bucureşti, cel mai mare terminal după numărul de pasageri, a avut cele mai multe zboruri întârziate.
  • Aeroportul din Iaşi este pe primul loc la anulări de zboruri, cu o rată a anulărilor de 2,9%.
  • Ministerul a îndemnat pasagerii să se adreseze Centrului European al Consumatorilor.

Aeroportul din Bucureşti, cel mai mare terminal după numărul de pasageri, a avut cele mai multe zboruri întârziate, anunţă Ziarul Financiar. Aeroportul din Iaşi este pe primul loc la anulări de zboruri, cu o rată a anulărilor de 2,9%.

În perioada 1 iunie – 15 august, circa 40% din zborurile care au aterizat sau decolat de pe aeroporturile locale au avut întârzieri, iar 2% din zborurile programate au fost anulate în aceeaşi perioadă, potrivit datelor Eurocontrol. Vara acestui an a venit cu o altă rundă de provocări pentru cei care au ales în acest an să meargă în vacanţe cu avionul.

Spaţiul public a fost inundat de situaţii şi imagini din aeroporturi cu pasageri furioşi cărora zborul le-a fost întârziat chiar şi ore sau cursa a fost anulată. Mai mult, nervii pasagerilor au fost şi mai mult întinşi odată ce au aflat că operatorii aerieni nu le oferă compensaţii, cazare sau masă, ci trebuie să se descurce.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Pasagerii au fost îndemnați să se adreseze Centrului European al Consumatorilor din România

În urma anulării multor zboruri, în special de către compania Wizz Air, cel mai mare operator aerian de pe plan local, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a îndemnat pasagerii afectaţi de zborurile cu probleme să se adreseze şi să facă sesizări Centrului European al Consumatorilor din România, adică o filială a Centrului European al Consumatorilor.

„Acest site este pus la dispoziţia consumatorilor ro­mâni de Uniunea Europenă, pentru rezolvarea pro­ble­me­lor şi recuperarea prejudiciilor. Este important de reţinut că ANPC nu poate interveni şi nu poate aplica amenzi în acest caz, deoarece Wizz Air nu are repre­zen­tanţă în România.“

„Cetăţenii români pot sesiza Centrul European al Consumatorilor România atunci când întâmpină probleme cu un produs sau un serviciu achiziţionat dintr-un alt stat european; vor să ştie ce drepturi au în timpul unor călătorii în alt stat European; vor să depună o plângere împotriva unei companii europene, în vederea soluţionării problemei“, au anunţat reprezentanţii ministerului .