Potrivit rezultatele unui recent studiu dat publicităţii de Gartner, cheltuielile guvernamentale pentru IT la nivel mondial se estimează că vor totaliza 565,7 miliarde dolari în 2022, în creştere cu 5% faţă de valorile înregistrate în 2021.
Advertisment
„Ultimii câţiva ani marcaţi de provocări persistente generate de pandemie au mobilizat un val de activităţi de transformare digitală în interiorul organizaţiilor guvernamentale din întreaga lume,” a declarat Daniel Snyder, analist director la Gartner. „Guvernele desfăşoară activităţi inovatoare prin valorificarea tehnologiei pentru a eficientiza serviciile digitale, pentru a avansa procesele de automatizare şi pentru a dezvolta experienţele cetăţenilor.”
Se estimează că în 2022 cheltuielile guvernamentale pentru IT vor creşte în toate segmentele, cu excepţia serviciilor interne şi a serviciilor de telecomunicaţii. Continuând tendinţa din 2021, se preconizează că software-ul va înregistra în 2022 cea mai puternică creştere în toate segmentele. Deoarece modernizarea sistemelor cu grad mare de vechime de utilizare continuă va fi o prioritate în organizaţiile guvernamentale, creşterea segmentului de sisteme de centre de date va continua să scadă în perioada de prognoză, aşa după cum reiese şi din datele prezentate în tabelul de mai jos.
Titlurile zilei
Guvernele continuă să investească în aplicaţii software critice care sprijină direct interfeţele utilizatorului final, conducând la o creştere puternică în acest segment. Cheltuielile pentru serviciile de telecomunicaţii vor scădea în 2022, pe măsură ce guvernele reduc cheltuielile pentru sistemele vechi costisitoare în favoarea modelelor de livrare a serviciilor digitale.
Anything-as-a-Service (XaaS) câştigă popularitate în cadrul organizaţiilor guvernamentale, deoarece oferă o rentabilitate mai bună a investiţiei, evidenţiind cheltuielile IT în timp, făcând bugetarea pentru IT mai previzibilă, evitând în acelaşi timp acumularea datoriilor de natură tehnică. Gartner previzionează că până în 2026, majoritatea noilor investiţii în IT ale agenţiilor guvernamentale vor fi făcute în soluţii XaaS.
„Pandemia a accelerat adoptarea de către sectorul public a soluţiilor cloud şi a modelului XaaS pentru modernizarea accelerată a sistemelor învechite şi implementările de noi servicii,” a subliniat Snyder, completând: „54% dintre directorii IT din mediul guvernamental care au răspuns la sondajul Gartner CIO Survey din 2022 au indicat că se aşteaptă să aloce fonduri suplimentare platformelor cloud în 2022, în timp ce 35% vor reduce investiţiile în infrastructura învechită şi tehnologiile centrelor de date.”
Având în vedere provocările continue cu care se confruntă organizaţiile în materie de resurse specializate, XaaS simplifică sarcina organizaţiilor guvernamentale de a găsi specialiştii potriviţi prin intermediul modelelor de operare XaaS. Modelele de livrare XaaS necesită seturi interne diferite de abilităţi IT şi solicită mai puţin organizaţiile de a dezvolta sau dobândi noi competenţe IT, adesea greu de găsit şi greu de menţinut de către organizaţiile guvernamentale.