Cererea naţională de gaze naturale s-a prăbuşit anul trecut cu 16%, cel mai mic nivel din ultimele două decenii, ca urmare a preţurilor ridicate şi a vremii calde, se arată în raportul pentru anul 2022 publicat joi de OMV Petrom.
Advertisment
Consumul naţional de energie a fost cu 8% mai mic comparativ cu 2021, în timp ce producţia naţională a scăzut cu 6% faţă de 2021.
“România a fost importator net de electricitate atât în 2022, cât şi în 2021”, se arată în raportul OMV Petrom, citat de ZF.
Titlurile zilei
Pe fondul scumpirilor din economie, în special la pompele de alimentare, OMV Petrom – cea mai mare companie listată la Bursa de la Bucureşti, a avut în 2022 rezultate financiare record. Astfel compania a înregistrat un profit net de 10,3 miliarde de lei, în creştere cu 260% faţă de rezultatul din 2021 de circa 2,9 mld. lei, şi afaceri de 61 miliarde de lei, în creştere cu 136%.
“Anul 2022 a fost unul fără precedent pentru industria energetică, cu dificultăţi în ceea priveşte aprovizionarea cu produse energetice, preţuri internaţionale record şi volatilitate fiscală. Rezultatele noastre reflectă acest mediu de piaţă şi performanţa operaţională: diversificarea surselor de energie, continuitatea aprovizionării, producţie record de electricitate”, spune Christina Verchere, director general al companiei cu o capitalizare de 29 mld. lei.