- IMM România cere transpunerea urgentă a Directivei (UE) 2020/285 privind regimul TVA pentru IMM-uri.
- Plafonul de înregistrare în scopuri de TVA crește de la 300.000 lei la 395.000 lei.
- IMM România cere adoptarea rapidă a Ordonanței de urgență pentru modificarea Codului Fiscal.
IMM România, singura confederație patronală reprezentativă la nivel național pentru IMM-uri, solicită transpunerea cu celeritate a prevederilor Directivei (UE) 2020/285 de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește regimul special pentru întreprinderile mici.
Advertisment
Statele membre trebuie să amendeze legislația națională până la 31.12.2024
Conform Directivei (UE) 2020/285, statele membre aveau obligația amendării legislației naționale până la data de 31.12.2024, astfel încât la 01.01.2025 modificările în privința aplicării regimului TVA să producă efecte.
Ministerul Finanțelor întârzie transpunerea directivei în legislația națională
Cu toate că în luna decembrie sunt aduse mai multe modificări Legii nr. 277/2015 – Codul Fiscal, Ministerul Finanțelor abia luna aceasta elaborează și pune în transparență publică proiectul de ordonanță de urgență prin care transpune în legislația națională prevederile directivei europene.
Titlurile zilei
Plafonul trebuie actualizat pentru a sprijini micile afaceri
Actualizarea valorii acestui plafon era necesară de foarte multă vreme, pentru corelarea cu creșterea cursului valutar și a prețurilor din ultimii ani, ce a erodat valoarea cifrei de afaceri a micilor întreprinzători.
Majorarea plafonului este o gură de oxigen pentru multe afaceri la început de drum, ce înseamnă costuri de conformare mai mici și o birocrație redusă pentru mai mult timp.
Care sunt modificările propuse prin proiectul de ordonanță de urgență?
Proiectul de ordonanță de urgență vizează următoarele modificări:
- Majorarea pragului prevăzut pentru obligativitatea înregistrării în scopuri de TVA, de la valoarea de 300.000 lei, ce reprezintă cifra de afaceri anuală, declarată sau realizată, la valoarea de 395.000 lei, măsură ce permite firmelor mici scutirea de la înregistrarea ca plătitor de TVA, dacă depășesc plafonul de 300.000 lei, sau scoaterea acestora din registrul persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA dacă cifra de afaceri se încadrează sub plafonul de 395.000 lei.
- Aplicarea regimului special de scutire de la plata TVA de firmele din România în alte state membre, cu obligația respectării a două condiții cumulative, respectiv: încadrarea în plafonul de 100.000 de euro pentru cifra de afaceri la nivel UE și respectarea plafoanelor din statele membre.
Conform proiectului de act normativ, noile măsuri cu privire la înregistrarea în scopuri de TVA urmează să se aplice din 1 aprilie 2025.
IMM România solicită adoptarea urgentă a Ordonanței de Urgență
Datorită importanței acestor măsuri și necesității existenței predictibilității în administrarea companiilor și în realizarea strategiei de afaceri, IMM România solicită adoptarea cu celeritate a Ordonanței de urgență pentru modificare și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Care sunt obiectivele IMM România în domeniul fiscal?
IMM România promovează și susține toate măsurile fiscale care contribuie la:
- reducerea sarcinii birocratice pentru firmele mici;
- simplificarea modalității de determinare a impozitului pentru activitatea desfășurată, prin aplicarea impozitului forfetar în cazul microintreprinderilor;
- crearea unui mediu de afaceri predictibil;
- dezvoltarea IMM-urilor într-un mediu economic caracterizat prin stabilitate și competitivitate.