Indicele preţurilor de consum din Statele Unite (CPI) a crescut cu doar 0,1% în noiembrie, semn că inflaţia din SUA – ajunsă recent la cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani – începe să cedeze teren, scrie MarketWatch.

Economiştii intervievaţi de The Wall Street Journal, cel mai puternic ziar de business din lume, anticipau un plus de 0,3%.

Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 7,1% de la 7,7% în luna precedentă, ajungându-se astfel la cel mai redus nivel de la sfârşitul lui 2021 încoace. În iunie, indicele CPI ajungea la 9,1%.

Titlurile zilei

CE URMEAZĂ PENTRU TIKTOK?
URMEAZĂ O COLABORARE GATES-TRUMP?
ROXANA CHIRIȚOIU MERGE LA DAVOS
CE SE ALEGE DE ENERGIE?
BM REDUCE PROGNOZA PENTRU ROMÂNIA
LOEWE ADUCE CRAFTED WORLD LA TOKYO

Evoluţia modestă din luna noiembrie se simte însă din plin pe bursele americane. Indicele Dow Jones Industrial Average avea plus 2,1% în premarket la ora redactării ştirii. S&P 500 şi Nasdaq Composite se apreciau cu 3%, respectiv 4%, conform MarketWatch.

Datorită noilor date privind inflaţia, investitorii mizează acum pe o creştere mai înceată a ratelor dobânzilor din partea Rezervei Federale (Fed – banca centrală americană), de la 75 de puncte de bază la 50 de puncte.

Excluzând costurile legate de energie şi alimente, inflaţia din SUA a urcat cu 0,2%, cea mai mică creştere din august 2021. Wall Street anticipa un avans de 0,3% pe respectivul indicator, respectiv inflaţia de bază (core inflation).

Aici, rata anuală a coborât de la 6,3% la 6%. Fed-ul vede inflaţia de bază drept un indicator mai clar pentru viitoarele trenduri ale preţurilor.

În vestul Europei, indicii FTSE 100 din Londra şi DAX din Frankfurt urcau cu 0,8%, respectiv 1,9%. La Paris, CAC 40 se aprecia cu 1,7%, iar FTSE MIB din Milano avea plus 1,8%. Indicele paneuropean Stoxx 600 înregistra o creştere de 1,6%.

La Bucureşti, indicele de referinţă BET era pe minus cu 0,8%, conform datelor BVB.

Context

Deşi preţurile din Statele Unite nu mai cresc într-un ritm atât de alert, economiştii şi reprezentanţii Fed spun că inflaţia va ajunge, cel mai probabil, la nivelurile pre-Covid de 2% abia în 2024 sau chiar în 2025, notează MarketWatch.

Banca centrală din SUA încearcă să reducă inflaţia printr-o serie de majorări a dobânzii de referinţă care ar reduce cererea pentru muncă, bunuri şi servicii.

Totuşi, marea întrebare rămâne în continuare dacă măsurile adoptate de Fed vor declanşa sau nu o recesiune. În acest sens, o bună parte din economişti sunt mai degrabă sceptici şi prezic o încetinire a economiei americane în 2023.