Bugetul Ministerului Energiei va fi alimentat miercuri cu 335 de milioane de lei, în aşa fel încât să fie menţinute preţurile la energie şi gaze, spune premierul Nicolae Ciucă.

În şedinţa de Guvern de miercuri, bugetul Ministerului Energiei va fi alimentat cu 335 de milioane de lei, bani proveniţi din colectarea impozitului pe veniturile obţinute din vânzarea gazelor din “onshore” şi “offshore”.

„Banii sunt necesari pentru compensarea preţurilor la energie, conform prevederilor legale şi schemei pe care o gestionează Ministerul Energiei. Nu facem nimic altceva decât să ne ţinem de asumarea conform căreia pe parcursul anului 2023 vor fi menţinute preţurile la energie şi gaze atât la consumatorul casnic, cât şi la IMM-uri şi marii consumatori în conformitate cu prevederile din lege”, a spus premierul.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU