Firmele cu sediul social în municipiul Bucureşti conduc în Topul judeţelor în ceea ce priveşte exporturile şi importurile, a anunţat joi Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti. 

Potrivit unui comunicat al CCIB, la 31 octombrie 2022, firmele cu sediul social în municipiul Bucureşti au exportat mărfuri în valoare de 15,3 miliarde euro, reprezentând 19,9% din
exportul României, depăşind cu 37% valoarea realizată în perioada similară din 2021, medie superioară creşterii exportului românesc în perioada respectivă (25,8%). În
perioada analizată, ponderea municipiului Bucureşti în exportul României a crescut cu 1,6 puncte procentuale.

În primele 10 luni din 2022, firmele din Bucureşti au exportat mai mult cu 46,4% comparativ cu perioada similară din 2020, rezultând că tendinţa de majorare din 2021 s-a intensificat în
2022.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Municipiul Bucureşti a fost urmat în acest Top de judeţele: Timiş cu o pondere de 9,1% din exportul României, Argeş – 6,7%, Braşov – 4,6%, Ilfov – 4,3%, Arad – 4,0%, Dolj – 3,7%, Alba –3,5%, Sibiu -3,4% şi Prahova – 3,2%. Ponderea acestor 10 structuri administrative în exportul României a fost de 62,4%, în timp ce restul de 32 judeţe au însumat doar 37,6%.

Principalele grupe de mărfuri exportate de firmele cu sediul social în Bucureşti au fost: maşini şi aparate, echipamente electrice şi părţi ale acestora, produse minerale, produse ale regnului vegetal, produse ale industriei chimice, metale comune şi articole din acestea, produse alimentare, băuturi, lichide alcoolice şi oţet, tutun şi înlocuitori de tutun prelucraţi, aceste 6 grupe deţinând o pondere de 76,7% din exportul firmelor bucureştene.

În ceea ce priveşte importurile, firmele cu sediul social în Municipiul Bucureşti au înregistrat o valoare de 33,6 miliarde euro, deţinînd o pondere de 31,9% din importul României în
perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2022, reprezentând o majorare cu 33%, faţă de aceeaşi perioadă din 2021.

În Top s-au mai clasat judeţele: Ilfov – 9,0%, Timiş – 6,5%, Argeş –3,9%, Constanţa – 3,7%, Prahova – 3,4%, Cluj – 3,3%, Braşov – 3,2%, Arad – 2,7% şi Alba – 2,4%. Ponderea acestor 10 judeţe în importul României a fost de 70,0%, în timp ce restul de 32 au însumat 30%.

Ca structură a mărfurilor importate de firmele cu sediul social în Bucureşti, principalele grupe care se regăsesc în statistica perioadei analizate au fost: maşini şi aparate, echipamente electrice şi părţi ale acestora, produse ale industriei chimice, produse minerale, metale comune şi articole din acestea, produse alimentare, băuturi, lichide alcoolice şi oţet, tutun, vehicule, aeronave, vase şi echipamente de transport, care au deţinut o pondere de 71,4% din exportul firmelor bucureştene.

„Agregând datele de mai sus rezultă că firmele bucureştene au derulat în primele 10 luni ale anului 2022, operaţiuni de comerţ internaţional în valoare de 48,9 miliarde euro, reprezentând 26,8% din comerţul exterior al ţării noastre. Pe locul 2 s-a situat judeţul Timiş cu o pondere de 7,6%, iar pe 3, judeţul Ilfov cu 7,0%”, arată CCIB.