- Stabilitatea sectorului IT din România transformă Timișoara într-un centru atractiv pentru dezvoltarea software și cercetare și atrage investiții internaționale, scrie ZF.
- Hub-urile ING Bank se extind local și global, iar proiectele trec de la suport la cercetare și dezvoltare de produse.
- Bogdan Rotunjanu subliniază că această stabilitate sprijină o imagine mai puternică a produselor dezvoltate în România.
Stabilitatea sectorului IT din România în ultimii cinci ani transformă orașe precum Timișoara în centre atractive pentru dezvoltarea software și cercetare și atrage investiții internaționale, conform ZF.
Advertisment
Aceasta permite extinderea hub-urilor ING Bank atât la nivel local, cât și global, spune Bogdan Rotunjanu, CIO, ING Bank România.
Ce spune Bogdan Rotunjanu, CIO, ING Bank România?
„Este o perioadă în care există diverse griji, dar la nivelul domeniului IT există o stabilitate foarte certă, care se manifestă deja de cinci ani, şi anume echilibrul, ceea ce presupune nivelul de beneficii pe care îl ai ca inginer şi specialist în domeniul IT la nivel european. Ne uităm la companii mari, de renume mondial, care au sedii aici. Proiectele au evoluat dintr-o zonă de suport către zona de R&D şi dezvoltare de produse. Cred că putem construi pornind de la această stabilitate a domeniului o imagine care să ne reprezinte şi care mai departe să vorbească despre produsele care se construiesc în România mult mai puternic şi hotărât decât am făcut-o până acum“, spune el.