Bill Gates, a treia cea mai bogată persoană din lume, cu o avere netă estimată de Forbes la 103,7 miliarde de dolari , spune că a fost recompensat disproporțional pentru munca sa de-a lungul timpului. “Diferența dintre veniturile bogaților și salariile lucrătorilor obișnuiți din Statele Unite este mult mai mare decât era acum 50 de ani”, spunea Gates într-o postare din 2019.
Fundația lui Gates și diferitele sale întreprinderi private se concentrează pe găsirea de soluții inovatoare la principalele amenințări globale precum schimbările climatice sau provocările educaționale, iar fondatorul Microsoft rămâne în acest sens adeptul piețelor libere sub îndrumarea guvernelor. Totuși, în scrisoarea sa de sfârșit de an publicată în decembrie, Gates a scris că „filantropia singură nu poate elimina gazele cu efect de seră. Doar piețele și guvernele pot atinge acest tip de ritm și scară.”, scrie Yahoo Finance.
În timp ce Gates a susținut companiile și acumularea de avere unde profitul este folosit pentru progresul umanității, el a precizat pe Reddit că miliardarii ar putea fi ținuți în frâu prin impozite mai mari, adăugând că este „surprins” că impozitele nu au crescut mai mult în timp ce recunoaște că „lucrurile sunt grele” pentru mulți oameni.”, ceea ce arată că Gates își menține părerea de acum 4 ani despre sistemul fiscal.
„Câțiva oameni ajung să obțină multe. Și eu am fost recompensat în mod disproporțional pentru munca pe care am făcut-o în timp ce mulți alții care muncesc la fel de mult se luptă din greu să se descurce”, spunea miliardarul în 2019.