• Alba Iulia devine al cincilea oraş din România în care BERD investeşte în modernizarea transportului public.
  • Prin această investiţie, Alba Iulia se alătură iniţiativei BERD „Oraşe Verzi”.
  • În prezent, peste 60 de oraşe din ţările de operare BERD participă la acest program.

Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) acordă un împrumut de 15 milioane de euro municipiului Alba Iulia pentru a cofinanţa împreună cu Uniunea Europeană reabilitarea infrastructurii de transport public a oraşului.

Finanţarea merge în modernizarea a peste 15 kilometri de străzi din oraş şi va include linii dedicate pentru autobuze şi biciclete, staţii de încărcare a vehiculelor electrice, noi sisteme inteligente de siguranţă şi de gestionare a traficului, precum şi un nou sistem de iluminat public.

Prin această investiţie, Alba Iulia se alătură iniţiativei BERD „Oraşe Verzi”, drept al cincilea oraş din România care devine parte a programului care sprijină oraşele în identificarea problemelor de mediu şi a soluţiilor de ameliorare a acestora.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

În etapa următoare, BERD va acorda asistenţă municipiului Alba Iulia în dezvoltarea unui plan pentru un Oraş Verde, cu includerea unor măsuri şi investiţii care să abordeze problemele de mediu ale oraşului.

Proiectul BERD „Oraşe verzi” este un program de sustenabilitate urbană, cu un volum de finanţare de 5 miliarde de euro, lansat în 2016 pentru ameliorarea problemelor de mediu cu care se confruntă aglomerările urbane.

În prezent, peste 60 de oraşe din ţările de operare BERD participă la acest program.

Până în prezent, BERD a investit peste 10 miliarde de euro în 514 proiecte în România, preponderent în sectorul privat.