BCR, a doua cea mai mare bancă de pe piaţa românească după active, se poziţiona la finalul primelor nouă luni din 2022 pe locul 3 în topul celor 7 subsidiare ale băncii-mamă Erste atât după numărul de sucursale, cât şi în funcţie de numărul de angajaţi şi numărul de clienţi.

BCR a ajuns la sfârşitul lunii septembrie din acest an la 2,8 milioane de clienţi, 5.301 de angajaţi şi 321 de sucursale, potrivit datelor Erste transmise investitorilor.

Comparativ, în urmă cu 5 ani, în 2018, BCR avea 3,1 milioane de clienţi, 7.237 de angajaţi şi 509 sucursale. Astfel, se observă că tendinţa a fost de scădere faţă de 2018 atât în privinţa numărului de clienţi şi angajaţi, cât şi în ceea ce priveşte numărul de sucursale.

Titlurile zilei

Moody’s schimbă perspectiva de rating a României de la stabilă la negativă
Aurul depășește 3.000 de dolari uncia
Salariul mediu net ajunge la 5328 lei în ianuarie
Ford Otosan Craiova începe livrarea primelor mașini electrice fabricate în România
Tesla este prinsă în focul războiului comercial
UiPath cumpără compania de A.I. Peak

Erste, un grup financiar de top în Europa Centrală şi de Est, cu active de de 335,3 mld. euro după 9 luni/2022, are operaţiuni în Austria, România, Cehia, Croaţia, Slovacia, Ungaria şi Serbia. Grupul Erste are peste 2.000 de subsidiare în cele şapte ţări, circa 16 milioane de clienţi şi peste 45.000 de angajaţi. În ceea ce priveşte numărul de clienţi, a doua cea mai mare bancă româ­nească, cu o cotă de piaţă după active de aproximativ 14%, se afla după 9 luni/2022 în spatele Ceska Sporitelna din Republica Cehă (care are 4,5 milioane de clienţi) şi Erste Austria (cu 4 milioane de clienţi).

La capitolul angajaţi, Erste Austria este lider cu 15.818 persoane, fiind urmată de Ceska Sporitelna din Cehia, cu 9.893 de salariaţi.

Pe palierul numărului de sucursale, în faţa BCR se plasează subsidiara Erste din Austria, cu 803 de unităţi teritoriale şi Ceska Sporitelna din Republica Cehă, cu 398 sucursale.