Cu un sold al depozitelor de 111 mld. lei (22 mld. euro) şi unul al creditelor de 62 mld. lei (12,4 mld. euro), aşadar o poziţie confortabilă de lichiditate, Banca Transilvania (simbol bursier TLV) vrea să atragă până la 1 mld. euro prin emisiuni de obligaţiuni neconvertibile în acţiuni.
Advertisment
Dacă banca este supralichidă, de ce se finanţează de la investitorii de la Bursa de Valori Bucureşti? Întrucât, spune Ömer Tetik, CEO al celei mai mari bănci din România, într-un interviu pentru ZF, finanţarea este necesară pentru menţinerea continuă a unui nivel optim de fonduri proprii eligibile (minimum requirements for own funds and eligiable liabilities – cerinţele MREL), iar îndeplinirea acestor cerinţe nu se poate realiza cu depozitele populaţiei, care sunt garantate de Fondul de Garantare.
Dobânda şi scadenţa vor fi decise după aprobarea acţionarilor, CA-ul fiind cel care va decide parametrii finanţărilor.