Banca Angliei majorează dobânda la 1,25%, cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani. Inflaţia record din ultimii 40 de ani – 9%.

Banca Angliei a majorat dobânda joi, încercând să oprească ritmul de creştere a preţurilor, scrie BBC. Ratele au crescut de la 1% la 1,25%, a cincea creştere consecutivă, ajungând astfel la cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani.

Această majorare vine în contextul în care finanţele sunt afectate de creşterea costului vieţii, determinată de preţurile record la combustibili şi energie. Inflaţia se află în prezent la cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani, de 9%, iar Banca a avertizat că ar putea depăşi 11% în cursul acestui an.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Banca a declarat că se aşteaptă ca preţurile în creştere la energie să ducă la creşterea şi mai mare a costului vieţii în octombrie, dar a adăugat că va “acţiona în forţă” dacă va fi necesar, în cazul în care presiunile inflaţioniste vor persista.

Şase dintre cei nouă membri ai Comitetului de politică monetară al Băncii au votat pentru creşterea ratelor la 1,25%, dar trei au susţinut o creştere mai mare, la 1,5%.

Procesele-verbale ale şedinţei Băncii arată, de asemenea, că instituţia se aşteaptă ca economia britanică să scadă cu 0,3% în perioada aprilie-iunie.

Banca nu şi-a actualizat perspectivele pentru trimestrul iulie-septembrie, dar a declarat anterior că se aşteaptă ca economia să crească în această perioadă.

În acest caz, Marea Britanie ar evita o recesiune în acest an – recesiunea fiind definită ca o contracţie a economiei timp de două trimestre consecutive.

Cu toate acestea, banca a mai spus anterior că se aşteaptă ca economia să se contracte în ultimele trei luni ale acestui an, perioadă în care se aşteaptă ca plafonul de preţ pentru facturile de energie pentru gospodării să fie majorat de la 1.971 de lire sterline pe an la aproximativ 2.800 de lire sterline.

Majorarea facturilor la gaz şi electricitate pentru consumatorii casnici va ridica creşterea costului vieţii la “puţin peste” 11% în octombrie, a precizat banca.

Aceasta înseamnă că rata inflaţiei va fi de peste cinci ori mai mare decât ţinta de inflaţie a Băncii, de 2%.