Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Ministerul Finanţelor au lansat „Ra­portul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică cu privire la piaţa de capital din România: pregătirea unei strategii naţionale“.

Recomandările OECD:

  • Îmbunătățirea condițiilor de listare la bursa de valori
  • Creșterea lichidității bursiere secundare
  • Stimularea unei piețe dinamice de dezvoltare
  • Promovarea economiilor gospodăriilor
  • Creșterea rolului investitorilor instituționali
  • Facilitarea finanțării din piață a datoriei pe termen lung.

Le-am discutat cu Daniel Apostol, purtător de cuvânt al ASF.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

“Prin comparație cu celelalte economii europene, raportul EOCD constată că sectorul corporatist din țara noastră se bazează într-un pricent mai mare pe finanțarea bancară și într-un procent mai mic pe piața de capital. Finanțarea din piața de capital trebuie și poate contribui la acoperirea acestui deficit de finanțare pe care îl are mediul de afaceri.

În același timp, o finanțare din piața de capital ar crește reziliența financiară în sectorul corporatist pentru că urmează a fi finanțate, a fi sprijinite financiar companiile care sunt viabile., companiile care fac mai ușor față unor transformări inerente perioadelor pe care le traversăm.”, a povestit Daniel Apostol, purtător de cuvânt al ASF.