2022 a fost o călătorie plină de peripeţii pentru investitori, cu puţine posibilităţi de refugiu în faţa inflaţiei galopante, a creşterii ratelor dobânzilor, a problemelor legate de lanţurile de aprovizionare şi a unei recesiuni iminente.

O analiză realizată de reţeaua socială de investiţii eToro arată că au existat câştigători şi perdanţi clari în acest an. eToro a analizat cele mai performante şi cele mai slabe două acţiuni din fiecare dintre cei mai importanţi indici bursieri de pe cele mai mari cinci pieţe globale de acţiuni (SUA, Japonia, China, Marea Britanie, Canada) pentru a identifica 10 câştigători şi 10 perdanţi ai anului 2022.

Fără a fi o surpriză, pe lista câştigătorilor se află mai mulţi giganţi din domeniul petrolului şi gazelor naturale – preţurile petrolului şi gazelor naturale fiind accelerate în acest an de războiul din Ucraina. Occidental Petroleum şi-a văzut preţul acţiunilor sale crescând cu 121% până în acest moment al anului, în timp ce două companii listate în Canada, Tourmaline Oil Corp (+102%) şi Cenovus Energy Inc (+57%) au înregistrat, de asemenea, creşteri importante.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Nevoia de securitate globală a avut, de asemenea, un impact pozitiv asupra preţului acţiunilor din domeniul apărării, firma BAE Systems din FTSE 100 înregistrând o creştere de 51% a preţului acţiunilor până în prezent. Alte acţiuni de pe lista câştigătorilor includ editura Pearson, care a crescut cu 51% în 2022 datorită unei serii de rezultate financiare solide, şi compania americană de utilităţi Constellation Energy Corp, care a înregistrat o creştere uriaşă de 116% în urma introducerii în SUA a legii privind reducerea inflaţiei, care a oferit credite fiscale pentru diferite tipuri de energie curată.

Comentând, Ben Laidler, Global Markets Strategist la eToro, a declarat: “Acest lucru ne reaminteşte că în spatele rentabilităţii medii de -17% de pe pieţele globale de acţiuni din acest an se află mii de acţiuni individuale cu evoluţii diferite. Unele dintre aceste companii au înregistrat câştiguri mari, în timp ce altele au avut rezultate mult mai slabe decât media. Aceasta arată cât de important este ca un investitor individual să se documenteze, gândindu-se la peisajul economic actual şi la tendinţele globale, înainte de a lua decizii cu privire la portofoliul său.”

Anumite domenii se remarcă, de asemenea, pe lista celor care au pierdut în 2022, inclusiv acţiunile axate pe tehnologie, comerţ electronic şi imobiliare, care au fost lovite ca urmare a scăderilor acţiunilor firmelor de tehnologie la nivel global, a crizei costului vieţii şi a începutului scăderii preţurilor din domeniul imobiliar. Printre numele notabile de pe lista de perdanţi se numără firma Ocado Group, ale cărei acţiuni au scăzut cu 60%, fiind lovită de scăderea acţiunilor din domeniul tehnologic din 2022, după ce acţiunile sale crescuseră în anii de boom anteriori. Gigantul canadian de comerţ electronic Shopify a înregistrat, de asemenea, o scădere puternică a valorii acţiunilor sale, cu 70%, în timp ce gigantul japonez de comerţ electronic Rakuten Group a suferit şi el o scădere (-45%) a acţiunilor sale la bursă.

Laidler a adaugat: “Mărfurile fungibile constituie singura clasă de active care a crescut în 2022, însă acţiunile petroliere s-au descurcat şi mai bine, pornind ca unele dintre cele mai ieftine de pe piaţă, în timp ce au plătit în mod constant dividende frumoase în acest an. Dezamăgirile au venit de la multe dintre firmele de top din sectorul tehnologic, pe măsură ce stimulul pandemic s-a atenuat, iar creşterea dobânzilor din acest an a determinat investitorii să reconsidere evaluările lor ridicate.”

Cele mai performante acţiuni în 2022 au fost: Zhonglu Co Ltd, Yantai Yuancheng Gold Co Ltd, Occidental Petroleum, Constellation Energy Corp, Mitsubishi Heavy Industries Ltd, Tourmaline Oil Corp, Fujikura Ltd, Cenovus Energy Inc, Pearson PLC şi BAE Systems.

Acţiunile cu cele mai slabe performanţe în 2022: Generac Holdings, Align Technology Inc, Shopify Inc, Will Semiconductor Co Ltd, Ocado Group PLC, Zhejiang Starry Pharmaceutical Co Ltd, Persimmon plc, Z Holdings Corp, Rakuten Group Inc, Algonquin Power Utilities.