Guvernul a aprobat, joi, prin ordonanţă de urgenţă, suspendarea ocupării prin concurs sau examen, începând cu data de 1 iulie şi până la 31 decembrie 2022, a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, cu excepţia posturilor unice.
Advertisment
Ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din administraţia publică a fost suspendată începând cu 1 iulie.
Suspendarea operează până la data de 31 decembrie, potrivit unui comunicat transmis joi de Ministerul Muncii.
Titlurile zilei
De asemenea, OUG-ul prevede continuarea ocupării posturilor pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior datei de 1 iulie 2022.
Totodată, în cazuri temeinic justificate, ordonanţa de urgenţă dă posibilitatea ca, prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului, să poată fi organizate concursuri sau examene pentru ocuparea unor posturi vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, cu încadrarea în cheltuielile de personal.
„Măsura suspendării ocupării posturilor vacante din administraţia publică a fost necesară pentru a diminua unele cheltuieli de funcţionare ale instituţiilor şi autorităţilor publice, în vederea asigurării sursei de finanţare a pachetului de măsuri pentru menţinerea nivelului de trai al categoriilor vulnerabile şi continuarea activităţilor economice, recent adoptat de Guvern, cu respectarea angajamentelor asumate în ceea ce priveşte încadrarea în ţinta de deficit”, potrivit comunicatului citat.