Analiza XTB România recomandă investitorilor diversificarea portofoliului pentru a reduce riscurile în perioadele incerte

Invazia Ucrainei de către Rusia a generat, pe de o parte, un şoc asupra preţurilor hidrocarburilor, iar pe de altă parte, o aversiune puternică la risc, cu evoluţii care indică scăderea cererii şi un mediu cu inflaţie ridicată. În condiţiile în care inflaţia depăşeşte parametrii doriţi, în timp ce dobânzile cresc şi profitabilitatea unor companii tinde să scadă, inevitabil apar episoade de volatilitate.

Experții ne sfătuiesc să luăm cu precauție prognozele cu privire la o eventuală recesiune, dar să fim pregătiți pentru ea. Pentru investitori este recomandată o abordare investiţională pe termen lung, care poate elimina ”zgomotul de fond” şi momentele de panică şi corecţie ale pieţei, spune Radu Puiu, analist financiar la XTB România.

“Recesiunea nu este nici pe departe o garanție, lucru care la prima vedere este benefic. Dar, în același timp, trebuie să fim precauți și să ne pregătim și pentru aceste situații neplăcute care pot afecta investițiile. În acest sens, diversificarea este o modalitate bună de a-ți gestiona portofoliul. Astfel, eviți supraexpunerea pe anumite sectoare care pot să aibă de suferit, cum ar fi sectorul tehnologic în contextul unei recesiuni, întrucât inflația, cât și ratele crescute ale dobânzii tind să reducă din marjele de profit ale companiilor tehnologice.

În acest sens, investitorii tind să se reorienteze și să-și aducă aminte de anumite companii sau anumite sectoare care sunt mai palpabile. Și aici putem să ne orientăm către sectoarele de consum larg, și anume bunuri și servicii fără de care nu putem să trăim. Utilitățile, de exemplu, serviciile de sănătate sau companiile care produc bunuri de consum larg.”, a declarat Radu Puiu, analist financiar la XTB România.

Exit mobile version