• Salariul mediu net în România crește cu 14,8% în iulie 2024, și ajunge la puțin peste 5.200 de lei, arată o analiză ZF.
  • București are cel mai mare salariu mediu net, de 6.627 lei, urmat de Cluj (6.100 lei) și Timiș (5.655 lei).
  • Județele cu cele mai mici salarii sunt Teleorman, Hunedoara și Harghita.

Majoritatea judeţelor au creşteri salariale de două cifre, iar trei dintre ele cresc cu sub 10%: Cluj, Mureş şi Gorj. Cea mai mare creştere a salariilor a fost în Bihor, de 73%, urmată la mare distanţă de Tulcea, Caraş-Severin şi Mehedinţi. La nivel de economie, salariul mediu net ajunge la puţin peste 5.200 de lei net în iulie 2024, în creştere cu 14,8% faţă de iulie 2023.

Analiza salariilor medii nete arată o creştere în toate judeţele ţării, cele mai multe mai mari de 10%. Patru judeţe şi Capitala depăşesc media naţională. Mai mult, sunt foarte mari diferenţele regionale, astfel că un angajat din Bucureşti câştigă aproape dublu decât unul din Teleorman.

București este primul în top

Bucureşti este pe primul loc în clasamentul celor mai mari salarii din România, cu un salariu mediu net de 6.627 lei, urmat de judeţele Cluj şi Timiş, unde salariile sunt ridicate com­parativ cu media naţională. În Cluj, salariile se ridică la puţin peste 6.100 de lei net pe lună, în creştere cu 8,2%, iar în Timiş salariul mediu net se apropie 5.655 de lei net pe lună, cu 12,9% mai mari faţă de iulie 2023.

Titlurile zilei

LE-O DĂM ÎN VOT!
CE SE ALEGE DE BUSINESS?
CE VOR DEZOLTATORII DE LA GUVERN?
CNA CERE DEMISIA LUI BOGDAN IVAN
MERGI FĂRĂ VIZĂ ÎN SUA
DOI CANDIDAȚI CER ANULAREA PRIMULUI TUR

Creșterea salariilor în România reflectă o tendință pozitivă la nivel național, dar arată și provocările legate de inegalitățile regionale. În timp ce unele județe prosperă și își îmbunătățesc semnificativ condițiile economice, altele rămân în urmă. Este esențial ca politicile economice să abordeze aceste disparități pentru a asigura o dezvoltare echilibrată pe întreg teritoriul țării.

sursa: ZF