Când toată lumea occidentală caută căi prin care să iasă de sub dominația energetică a Rusiei, aflăm că România ar fi putut să fie deja independentă energetic, dacă ar fi fost mai eficientă în descoperirea și valorificarea unor noi resurse.

Este analiza Băncii Naționale, care arată că randamentul energetic crescut din ultima perioadă ne-a ajutat, pe cât ne-a și tras înapoi. Motivația autorităților de a găsi noi resurse a fost scăzută, iar cele deja descoperite au fost ignorate. În ultimii 30 de ani am importat între 20 și 30% din necesarul consumului energetic. Un procent relativ mic, o situație în care ne-am complăcut.

Tabloul este completat de alți factori: incertitudinea legislativă, limitarea beneficiilor producătorilor de energie din surse fosile, sprijinul exagerat pentru industria de energie verde, fără emisii, dar cu caracter sezonier. Ce ar trebui să facă România acum, în opinia BNR? Să profite de banii din PNRR și să facă investițiile necesare.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Am discutat subiectul cu Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.

“Probabil că vine tocmai acum pentru că la momentul de față s-au suprapus mai multe crize, de fapt, și una dintre cauzele apariției celor mai multe dintre crizele existente în momentul de față o reprezintă creșterea prețului la energie – gaze, electrică, cât și combustibil. Și atunci probabil în acest context este tras acest semnal de alarmă privind modul în care România nu a acționat în ultimii treizeci de ani.”, a povestit Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.