Afectează alegerile de la jumătatea mandatului bursa? Istoria spune că da. În 80% dintre alegeri, bursa americană a câștigat în trimestrul electoral. Alegerile de astăzi vor avea consecinţe directe asupra mai multor companii şi sectoare cheie-americane. Dar şi asupra investiţiilor pe bursele internaţionale.

Cel mai bun scenariu pentru bursă, scrie XTB, este un Congres divizat, unde republicanii au majoritatea, iar președintele este democrat.

Am discutat subiectul cu Cristi Tudorescu, consultant financiar.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

“De obicei, în contextul unor alegeri la jumătatea celor patru ani, cum suntem acum, la cei doi ani de mandat democrat la președinție, oamenii își pun speranțele în cealaltă tabără, în cazul de față în republicani, să câștige cât mai multe locuri în Senat, în Camera Reprezentanților, astfel încât să balanseze niște lucruri care se consideră că n-au funcționat prea bine, poate, în acești doi ani.”, a povestit Cristi Tudorescu, consultant financiar.