Aeroporturile se confruntă cu provocări multiple. Cu toate acestea, se aşteaptă ca în acest an pe aeroporturile din România să se înregistreze un număr de pasageri mai mare decât cel din 2019, spune David Ciceo, preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România.

Directorii generali ai aeroporturilor din România s-au întâlnit joi într-o şedinţă de lucru organizată la Aeroportul Braşov.

Pe agenda întâlnirii s-au regăsit subiecte ca: implementarea strategiilor de dezvoltare a aeroporturilor din România, absorbţia de fonduri europene, modificarea Ordinului de Ministru privind tarifele aeroportuare şi colaborarea cu companiile aeriene în vederea dezvoltării reţelelor de rute ale aeroporturilor. De asemenea, au fost abordate aspecte legate de problemele operaţionale, de siguranţă şi de securitate din domeniul aviaţiei.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Cei prezenţi la întâlnire au analizat traficul aerian înregistrat în anul 2022, când peste 21 de milioane de pasageri au tranzitat aeroporturile din România, şi au prezentat estimări referitoare la traficul de pasageri, de marfă şi mişcări aeronave ce se aşteaptă a fi înregistrat în anul 2023.

„Ne aşteptăm ca în 2023 pe aeroporturile din România să înregistrăm un număr de pasageri mai mare decât cel din 2019, dar în acelaşi timp suntem conştienţi că aeroporturile se confruntă cu provocări multiple, de la efectele războiului dintre Rusia şi Ucraina la creşterea preţului la energie, creşterea tarifelor biletelor de avion sau competiţia crescută între aeroporturi”, a declarat David Ciceo, preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România.

Participanţii au făcut o vizită la Aeroportul Internaţional Braşov, care va deveni operaţional din 15 junie a.c..

„Ne onorează faptul că în acest an găzduim, chiar la sediul Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, prima zi a şedinţei directorilor generali ai aeroporturilor membre ale Asociaţiei Aeroporturilor din România. Astfel, putem spune că cel mai nou şi mai modern aeroport din România – dacă luăm în calcul tehnologia de dirijare a traficului prin intermediul turnului remote pe care o implementăm în premieră naţională, îşi face oficial <intrarea> în rândul aeroporturilor din ţara noastră, cu atât mai mult cu cât suntem în linie dreaptă în ceea ce priveşte funcţionalizarea obiectivului nostru”, a declarat Adrian Veştea, Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.