• Eliminarea tichetelor de vacanță afectează direct peste 1,7 milioane de persoane (angajați bugetari și din HoReCa) și generează o scădere de 30-40% a veniturilor din turism.
  • Eliminarea tichetelor descurajează investițiile viitoare în turism, inclusiv proiecte hoteliere planificate.
  • Industria turismului subliniază importanța unor politici strategice, cum ar fi parteneriate internaționale, simplificarea vizelor și susținerea zborurilor directe, pentru a atrage turiști străini.

„Nu ne întoarceţi cu 20 de ani în urmă!” – este mesajul transmis de Corina Martin, Secretar General al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR), în contextul propunerii de eliminare a tichetelor de vacanță. Această măsură, dacă va fi implementată, afectează direct peste 1,3 milioane de angajați din sectorul public, dar și peste 400.000 de lucrători din industria HoReCa. Impactul nu se oprește aici, efectele fiind resimțite la nivelul întregului sector turistic și al economiei românești per ansamblu.

Federația avertizează că eliminarea tichetelor de vacanță ar duce la o scădere de 30-40% a veniturilor din turism, afectând industrii conexe precum transporturile, alimentația publică, cultura și agrementul. Mai mult, lipsa încasărilor duce la blocarea investițiilor în infrastructura turistică, iar numeroase proiecte hoteliere aflate în dezvoltare ar putea fi abandonate.

Ce spune, Adrian Voican, vicepreședinte, ANAT pentru Aleph Business:

Ce soluții propuneți și ce măsuri așteptați de la Guvern pentru a sprijini turismul, astfel încât să stimuleze economia și să genereze venituri, dar în același timp să fie aliniat cu obiectivele de reducere a riscului bugetar și eficientizare a cheltuielilor publice?

Titlurile zilei

ce urmează pentru imobiliare?
ce se alege de burse?
bvb suspendă restart energy one
Gen Z reduce consumul de vin
Chimcomplex construiește fabrica de poliepoxizi în Oneşti
Banca de Investiţii şi Dezvoltare e lansată oficial

“Suntem de acord că bugetul României suferă. Povestea este că pe grabă, dacă nu știi de unde să tai, tai dintr-un loc nepotrivit.

Tocmai spuneam, este ca în medicină. First, do not harm. Întâi să nu faci rău.

Dacă tai de undeva de unde o să scadă veniturile bugetare, ce șmecherie ai realizat cu chestia asta? Mai trebuie să ai și niște studii de impact, să înțelegi ce se întâmplă dacă apeși pe un buton. Oricum, în grabă și în disperare, în căutarea de economii, apasă pe butoane nepotrivite. Spuneam să nu faci întâi rău.

De exemplu, numai anul ăsta s-au luat niște măsuri intempestive, neașteptate, care au afectat turismul. Hai să nu le luăm pe acestea. Am blocat Valea Ultului, am construit și am modernizat plajele în vârful sezonului.

Nu știu al câtelea an de când lărgim plajele. Am oprit accesul autocarelor în centrul Bucureștiului, pe Calea Victoriei, la hoteluri și la obiectivele turistice.

Sigur că statul român ar trebui să-și ducă la bun sfârșit promisiunile. În martie am avut o ordonanță de urgență care a spus: “Stați, liniștiti investitori, voucherele de vacanță funcționează cel puțin până în 31 decembrie 2026”. Trec nouă luni și apare o ordonanță trenuleț în  proiect care vrea să le taie.

Cum te-ai simți ca investitor? Ți-ai lua banii și te-ai duce ori în altă țară, pentru că guvernul ăsta nu e credibil, sau îi vei duce în alt domeniu, unde măsurile, pe termen lung, sunt mai stabile. Ce a trebuit să facem, totuși, ca să reducem deficitul bugetar? Hai să ne gândim. Suntem în Schengen și eu n-am văzut niciun ministru al turismului ieșind să facă parteneriate cu țările învecinate, de exemplu Ungaria sau Bulgaria, pentru a trage turicilor din țările foarte îndepărtate.

Din extremul orient sau din Australia, din America de Sud sau America de Nord. Nu, n-am văzut. Noi vrem să reducem deficitul bugetar, dar păstrând tot aparatul birocratic.

Am învățat pe propria piele în 2020 că a reduce veniturile tuturor angajațiilor doar îți creează tensiuni și nemulțumiri, iar cei mai buni pe pleca. Cel mai puțin dureros este să dai 200.000 de oameni afară din sistemul bugetar, că sunt prea mulți, nu să stai voucherele de vacanță, care reprezintă 26 de euro pe lună. Ce ai făcut cu 26 de euro pe lună? Când salariul mediu e de peste 7.000 de lei în domeniu bugetar? Nu.

Mai bine cei care rămân sunt cei buni, cei productivi, cei eficienți, iar cei care pleacă și vor găsi loc în domeniu privat, pentru că știm că domeniu privat tot timpul raportează deficit de personal. Haideți să stimulăm învățământul și pregătirea în domeniu turismului, astfel încât să avem un turism de calitate.

Dar acestea sunt lucruri care sună așa, cumva, limbaj de lemn, chiar dacă sunt atât de puternice. Dar haideți să stimulăm zborurile directe între România și alte țări, ca să putem să aducem turiști străini. Haideți să simplificăm acordarea vizelor.

Nimeni nu vorbește despre vize, ci despre faptul că alte țări, am văzut noi, pentru Turcia, ca o măsură de stimulare a turismului în Turcia, au fost primiți Românii cu buletinul. Deci trebuie să faci tot ce poți ca să-ți atragi turiști străini, pentru că asta înseamnă export de servicii, vine valuta în țară, vin banii în țară și se întățește structura bugetului. Ar fi multe lucruri de făcut.

În primul rând, promovarea internațională, care a început foarte timid, a României la târguri internaționale, trebuie doblată de workshop-uri, de infotrip-uri. Trebuie să investești acolo unde banii se întoarc în economie. Să nu confundăm investițiile cu cheltuielile.

Una este să tai cheltuieli neproductive și risipă, și alta este să faci economie la boabele de grâu pe care trebuie să le pui în pământ ca să iasă recolta de la anul.”