Activele nete ale celor 239 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au scăzut în luna octombrie cu 0,7%, până la nivelul de 46,4 mld lei (9,5 mld euro) iar de la începutul anului au scăzut cu 13,4%; ieşirile nete ale lunii au totalizat 635 mil lei (129 mil euro).
Advertisment
Conform Asociaţiei Administratorilor de Fonduri, cele mai performante 5 fondurile deschise (OPCVM) locale au înregistrat, în ultimele 12 luni, randamente anuale nete între 3,5% şi 20,8% (unele fiind denominate în valută). Pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 25,6% şi 62,4% , obţinute de-a lungul ultimilor 3 ani de zile (faţă de luna octombrie 2019; unele fonduri sunt denominate în valută).
Activele nete ale celor 91 de fonduri deschise locale au scăzut în luna octombrie cu 3,5%, până la 17,4 mld lei (3,5 mld euro) iar de la începutul anului au scăzut cu 31,3%.
Titlurile zilei
Fondurile deschise locale au înregistrat în luna octombrie ieşiri nete de 642 mil lei (130,3 mil euro), fiind vizate fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix (406,9 mil lei), fondurile reunite sub categoria “alte fonduri” (168,5 mil lei), cele diversificate (47,3 mil lei), cele de acţiuni -18,3 mil lei) şi cele de randament absolut (0,8 mil lei).
Activele nete exprimate în lei ale celor 113 fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în luna octombrie cu 2,7% faţă de luna precedentă, până la 1,68 mld lei (0,34 mld euro), iar de la începutul anului au scăzut cu 18%.
Activele nete ale celor 35 de fonduri de investiţii alternative au crescut cu 0,9% în luna octombrie, până la 27,3 mld lei (5,6 mld euro) iar de la începutul anului au crescut cu 4,1%; fondurile de investiţii alternative locale au avut intrări nete de 1,3 mil lei (+0,26 mil euro) în luna raportată.