Raiffeisen Bank International, instituţie bancară cu o expunere semnificativă pe piaţa rusească, afişează o evoluţie extrem de slabă pe bursa austriacă, respectiv un declin de 54,7% de la începutul anului, procentul raportându-se la evoluţia de ieri, de la 13:00, ora României, conform Yahoo Finance.

Listate în Franţa, acţiunile Société Générale sunt pe minus cu 25,3% în 2022, iar acţiunile UniCredit din Italia s-au depreciat cu 31% în acelaşi interval de timp. Înainte de declanşarea războiului ruso-ucrainean, cele trei bănci europene aveau împreună o expunere de aproape 6 miliarde de euro pe Rusia. Raiffeisen, care are prezenţă şi în România, declara în urmă cu trei săptămâni că ia în considerare o posibilă ieşire din Rusia, urmând astfel exemplul unor giganţi precum Credit Agricole şi BNP Paribas din Franţa.

Acţiunile Erste Group, proprietarul BCR, înregistrează o scădere de 23,2%, deşi grupul financiar austriac nu are expunere pe Rusia.

Titlurile zilei

Huawei lansează Pura X
RISCĂ MUSK SĂ PIARDĂ TESLA?
preia europa apărarea?
Meta Estate Trust efectuează exitul din proiectul The Lake Home
Aeroportul Heathrow își suspendă operațiunile din cauza unui incendiu
Apple este dată în judecată

Evoluţiile au fost influenţate şi de înăsprirea politicilor monetare ale marilor bănci centrale, care – deşi se pot transpune în profituri mai mari pentru marile grupuri bancare ale continentului – pot duce la un număr mai mare de credite neperformante.

Indicele ATX al bursei vieneze a scăzut cu 15,8% de la începutul anului. Prin contrast, indicele BET al bursei locale, este pe minus cu 1,7%.