Acţionarii companiei au acoperit suma care face obiectul investigaţiilor în curs, iar activitatea BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private se desfăşoară în mod normal, transmit reprezentanţii companiei într-un comunicat.

„Aşa cum am comunicat pe 13 mai 2022, au fost descoperite unele nereguli privind o serie de înregistrări contabile legate de conturile de cheltuieli generale ale BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private (SAFPP). SAFPP a luat imediat toate măsurile necesare de remediere, inclusiv formularea unei plângeri penale şi înlăturarea din funcţie a Directorului General. Toate autorităţile competente, precum şi acţionarii şi auditorii statutari, au fost sesizaţi în mod corespunzător.
Acţionarii companiei au acoperit suma care face obiectul investigaţiilor în curs, iar activitatea SAFPP se desfăşoară în mod normal”, transmite compania.

Precizăm că deţinerile participanţilor la fondurile de pensii Pilon 2 şi 3, administrate de SAFPP, precum şi activele acestora, care sunt păstrate la o bancă depozitară şi sunt separate prin lege de fondurile proprii ale administratorului, nu au fost şi nu sunt afectate în niciun fel de această situaţie.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

SAFPP şi BRD Groupe Societe Generale sunt două entităţi juridice diferite şi niciun angajat al băncii BRD Groupe Societe Generale nu a fost implicat în această situaţie, mai prrecizează societatea.

Poliţia a pus în aplicare, joi, 48 de mandate de percheziţie domiciliară, 80 de mandate de aducere şi 32 de ordonanţe de ridicare înscrisuri la adrese din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Teleorman, Constanţa, Tulcea, Olt, Prahova, Dâmboviţa, Sibiu, Braşov, Vâlcea, Vrancea şi Gorj.

În fapt, la începutul lunii mai 2022, administratorii fondului privat de pensii au sesizat lipsa unor documente justificative pentru operaţiuni de debitare a unor conturi de depozit, în cuantum de aproximativ 22 de milioane de lei.

În urma probatorului administrat a reieşit faptul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de delapidare (726 acte materiale), complicitate la delapidare, fals intelectual, uz de fals şi fals în declaraţii, fapte ce au fost reţinute în sarcina a 15 persoane fizice, dintre care doi angajaţi din cadrul unei unităţii bancare şi mai multe persoane juridice.

Astfel, s-a reţinut că în perioada 2019- 2022, două persoane angajate în cadrul băncii, cu sprijinul unor apropiaţi şi a 7 persoane juridice, şi-ar fi însuşit şi folosit în interes personal suma de 23,5 milioane de lei, din conturile fondului privat de pensii.