• Un mare grup european de IT discută intrarea în România
  • Grupul vorbește de un centru în care să angajeze 500-800 de oameni
  • În ciuda conflictului, România o destinaţie foarte bună pentru IT

În ciuda conflictului militar de la graniță, piața locală de IT este văzută drept una stabilă și favorabilă dezvoltării. Un mare grup european de IT analizează intrarea pe piaţa din România. Și va decide, până la finele anului, dacă va forma aici un centru unde să angajeze 500-800 de oameni care să lucreze pentru piața din Germania, a declarat pentru ZF Eugen Schwab-Chesaru, vicepreşedinte pentru Europa Centrală şi de Est al companiei de cercetare şi consultanţă Pierre ODOAN Consultants, parte a grupului teknowlogy.

Un nou centru de IT cu 500-800 de oameni ar fi un jucător care ar intra în top 20 cei mai mari angajatori de pe piaţa locală, arată datele de la Finanţe. România este de mai bine de un deceniu o piaţă care a atras investiţii importante de la marile companii de tehnologie, în special americane, care domină clasamentul celor mai mari jucători, cu nume precum IBM, Microsoft, Amazon sau Oracle, printre altele.

Am discutat subiectul cu Eugen Schwab-Chesaru.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

“Nu pot, din păcate, să dau numele grupului din două motive: unul pentru că este încă în faza de analiză, nu este luată o decizie în acest moment și, în al doilea rând, din motive de confidențialitate ca și consultant. Dar ce pot să vă spun este că este unul din primele 10 grupuri la nivel european, în special de servicii informatice, dar având și produse software, fiind unul din puținele grupuri care nu are astăzi în România un centru de dezvoltare software, suport tehnic sau R&D pe piața locală.”, a declarat Eugen Schwab-Chesaru, Pierre ODOAN Consultants.