• CFR SA, Poșta Română și Romsilva sunt cei mai mari angajatori de stat din România, au împreună peste 60.000 de angajați în 2023.
  • Complexul Energetic Oltenia și Poșta Română înregistrează cele mai mari scăderi ale numărului de angajați în 2023, fiecare cu aproximativ 5%.
  • Termoenergetica înregistrează cea mai mare creștere a personalului dintre companiile de stat, cu o creștere de peste 8% în 2023.

CFR SA, Poșta Română și Romsilva conduc topul celor mai mari angajatori de stat din România. Cu un total de peste 60.000 de angajați în 2023, potrivit datelor centralizate de Bridge-to-Information. CFR SA rămâne pe primul loc cu peste 24.600 de angajați. Înregistrează o creștere de sub 1% față de 2022. Pe locul doi se află Poșta Română, care scade cu 5% la peste 21.200 de angajați. Romsilva, cu aproximativ 14.200 de angajați, înregistrează o scădere ușoară.

Din cele zece companii analizate, patru înregistrează creșteri ale numărului de angajați, în timp ce șase suferă scăderi. Cea mai mare creștere se observă la Termoenergetica, cu peste 8%, urmată de Hidroelectrica, cu 2,2%, și Romgaz, cu 1,1%. În contrast, Complexul Energetic Oltenia înregistrează cea mai mare scădere, de peste 5%, în urma unui proces amplu de restructurare inițiat în 2020. În această perioadă, compania reduce personalul cu peste 2.000 de angajați Ajunge la 10.152 în 2023, de la 12.193 în 2020.

Poșta Română implementează programe de restructurare și eficientizare pentru a reduce costurile

Poșta Română, cu a doua cea mai mare scădere, pierde 5% din angajați în 2023 față de 2022, pe fondul concurenței intense din sectorul de curierat. E dominat de companii private precum Fan Courier, Cargus și DHL. În acest context, Poșta Română implementează programe de restructurare și eficientizare pentru a reduce costurile. Ceea ce implică scăderea numărului de angajați prin pensionări anticipate, externalizări și optimizarea proceselor interne.

Titlurile zilei

CUM SE MIȘCĂ BURSELE?
NETANYAHU ȚINE UN DISCURS ÎN CONGRESUL SUA
FLORIN TALPEȘ APARE LA NYSE ȘI NMS TV
FERRARI BAGĂ CRIPTO ÎN VITEZĂ
LOEWE FURĂ PRADA
ANAF ÎȘI FACE NORMA DE COLECTARE

În total, cei mai mari zece angajatori de stat din România înregistrează aproximativ 107.100 salariați în 2023. Cu 1.700 mai puțini decât în 2022. Sectorul energetic și cel al transporturilor arată evoluții mixte, cu unele companii angajând mai mult, în timp ce altele reduc personalul. De exemplu, Termoenergetica înregistrează cea mai mare creștere a personalului. Reflectă extinderea serviciilor de termoficare în București, în timp ce Poșta Română și Complexul Energetic Oltenia suferă scăderi semnificative. Sectorul transporturilor este mixt, cu CFR SA în creștere ușoară, în timp ce STB și CFR Călători reduc personalul prin procese de eficientizare.

sursa: ZF