Consiliul de Administraţie al Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) organizează selecţie pentru desemnarea directorului general cu mandat de patru luni, care poate fi prelungit la maximum şase luni.
Consiliul de Administraţie al Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) SA – operatorul regional al serviciului public de alimentare cu energie termică a Municipiului Bucureşti – organizează selecţie pentru desemnarea directorului general.
Este o pozitie interimara, cu o durata a mandatului de 4 luni, cu posibilitatea prelungirii acestuia, pentru motive temeinice, până la maximum 6 luni.
Candidaţii trebuie să fie absolvenţi ai unui program de studii superioare finalizat cu diplomă de licenţă în cadrul unei instituţii acreditate de învăţătământ superior din domeniul tehnic, economic sau juridic.
Constituie avantaj studiile superioare din domeniul energetic precum şi deţinerea unei diplome de studii postuniversitare, MBA sau doctorat.
Candidaţii trebuie să aibă experienţă profesională totală de minim 10 ani acumulată în cadrul unor companii sau instituţii publice sau private şi de cel puţin 5 ani în funcţii de top management în companii sau grup de companii din domeniul energetic cu cifra de afaceri de minimum 20 de milioane de euro.