• Philip Morris a investit deja 500 de milioane de dolari în fabrica din Otopeni din 2017 încoace
  • 350 de noi locuri de muncă au fost create de companie în ultimii 4 ani
  • Investiția a vizat transformarea producției de țigarete tradiționale în producție de consumabile pentru sistemele de tutun încălzit

Producătorul de țigarete Philip Morris International (PMI), de al cărui nume se leagă brandurile Marlboro și noul dispozitiv de încălzire a tutunului IQOS, investește 100 de milioane de dolari în fabrica din Otopeni în perioada 2022-2023.

Anul acesta, compania a mai investit 100 de milioane de dolari în aceeași unitate de producție, unde produce consumabilele pentru IQOS, sistemul electronic de încălzire a tutunului dezvoltat de companie.

”Din 2017, când a început procesul de transformare a fabricii din Otopeni, până în prezent, 500 de milioane de dolari au fost investiți în dezvoltarea capacităților de producție, formarea angajaților și implementarea unor soluții care vizează sustenabilitatea. Din această sumă, aproape 100 de milioane de dolari au fost investiți doar în 2021. În perioada 2022-2023, PMI va mai investi peste 100 de milioane de dolari și va continua să dezvolte capacitățile de producție a consumabilelor pentru IQOS pentru piața internă și externă, cât și pentru a avea un impact cât mai redus asupra mediului – obiectivul final este ca fabrica să devină neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2024”, se arată într-un comunicat transmis de companie.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Decizia companiei vine în contextul unei schimbări de strategie la nivel global care prevede ca, până în 2025, peste 50% din veniturile Philip Morris International să fie generate de produsele ”fără fum”. În 2020, Philip Morris a avut la nivel global venituri nete de 28,7 miliarde de dolari, iar aproape un sfert din venituri au fost generate de produsele ”fără fum”, potrivit datelor din raportul financiar pe 2020 al companiei. În România, Philip Morris are două companii (Philip Morris România şi Philip Morris Trading) cu afaceri cumulate de peste 3,4 miliarde de lei (809 milioane de dolari) în 2020, potrivit datelor raportate în bilanţul depus la Ministerul de Finanţe.

Grupul are opt fabrici la nivel global în care se produc consumabile pentru IQOS, dintre care trei sunt în state din Uniunea Europeană (România, Grecia și Italia).

Dacă înainte de 2017 compania producea în fabrica de la Otopeni țigarete tradiționale, din 2017 încoace produce consumabile pentru IQOS. Fabrica are în prezent 950 de angajați, cu 300 mai mulți decât în 2017.

”Cele 500 de milioane USD  investite până acum și accentul pus pe dezvoltarea categoriei produselor fără fum au făcut ca valoarea totală a exporturilor acestor consumabile  să fie comparabile cu exporturile de țigarete ale României (…) ”, a spus Daniel Cuevas, Managing Director, Philip Morris România.

Potrivit datelor centralizate de Philip Morris, în 2020, exporturile de bunuri aparținând grupei de produse „Alte tutunuri și înlocuitori de tutun” au fost în valoare de 669 de milioane de euro. Acestea sunt constituite preponderent din produse din tutun încălzit și au crescut de aproape 20 de ori de la începutul investiției în transformarea fabricii din Otopeni, adaugă reprezentanții companiei.

”Această categorie de produse se situează în top 5 produse agroalimentare exportate din România, depășind în anul 2020 valoarea exporturilor de semințe de floarea-soarelui”, se mai arată în comunicatul Philip Morris.

92% din producția fabricii este exportată în 54 de piețe de pe cinci continente, iar 8% acoperă consumul intern, unde Philip Morris România deține o cotă de piață de aproximativ 80% din categoria produselor din tutun încălzit, la nivelul celui de-al treilea trimestru al anului 2021. În România, în aceeași perioadă, consumabilele pentru IQOS au reprezentat 3,4% din piața totală a țigaretelor și a produselor din tutun.

„Pentru a continua investițiile, avem nevoie de predictibilitate legislativă, precum și de un cadru fiscal echilibrat care să favorizeze inovația. Produsele din tutun și cu nicotină ar trebui taxate în funcție de riscurile la care acestea îi expun pe consumatori”, a adăugat Dragoș Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România.

În perioada 2022-2023, investițiile în fabrica din Otopeni vor continua cu scopul de a dezvolta și mai mult capacitatea de producție și de a extinde portofoliul de produse, care va include consumabile pentru IQOS ILUMA, dispozitivul de ultimă generație lansat recent de Philip Morris International. De asemenea, investițiile vizează ținte strategice din domeniul sustenabilității: fabrica își propune să atingă o amprentă de carbon neutră până în 2024. 

Industria de țigarete se pregătește de tranziția completă spre dispozitivele ”fără fum”.