Pfizer a dat în judecată o angajată pentru că ar fi furat „zeci” de documente confidenţiale, inclusiv unele legate de vaccinul său împotriva COVID-19, în timp ce se pregătea să treacă la un concurent.

Într-o plângere depusă la tribunalul federal din San Diego, Pfizer a declarat că Chun Xiao Li şi-a încălcat acordul de confidenţialitate prin descărcarea a peste 12.000 de fişiere în conturile şi dispozitivele ei personale de pe laptopul de muncă, relatează Reuters.

Materialele conţin evaluări interne şi recomandări despre vaccinul COVID, relaţia Pfizer cu partenerul său german BioNTech şi prezentări legate de cercetările privind anticorpii pentru cancer.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Pfizer a spus că Li, un director asociat de statistică, a încercat în mod repetat să-şi acopere urmele, oferind chiar şi un laptop „momeală”.

Li „a indus Pfizer în eroare cu privire la ceea ce a luat, cum a luat-o, când şi de ce a făcut-o şi unde pot fi găsite acele fişiere”, a spus producătorul de medicamente în plangerea depusă.

Pfizer a spus că Li a demisionat după 15 ani petrecuţi în companie şi pare să aibă o ofertă de a se alătura celor de la Xencor, o companie din California, care se concentrează pe tratamente pentru cancer şi boli autoimune.

Pfizer a spus că mai mulţi concurenţi de pe piaţă au încercat să recruteze angajaţi ai companiei „mai ales în 2021”.