Gigantul Panasonic a decis să îşi vândă întreaga participaţie pe care o deţinea la Tesla, într-o tranzacţie de 3,6 miliarde de dolari, în contextul în care conglomeratul japonez încearcă să strângă bani pentru a-şi finanţa cea mai mare achiziţie internaţională de până acum, potrivit FT.
Advertisment
Trebuie menţionat că Panasonic şi Tesla au împreună o fabrică de baterii de 5 miliarde de dolari în statul american Nevada. Japonezii au transmis că vânzarea acţiunilor Tesla nu va afecta parteneriatul dintre cele două companii.
Cu toate acestea, mutarea vine după ce Panasonic a transmis că vrea să îşi reducă dependenţa de Tesla şi să furnizeze baterii şi către alţi producători auto, într-un moment în care întreaga industrie trece înspre vehicule electrice.
Titlurile zilei
Grupul japonez a achiziţionat 1,4 milioane de acţiuni Tesla la 21,15 dolari per acţiune, în 2010, la o valoare totală de circa 30 de milioane de dolari.
În martie anul trecut, valoarea acţiunilor deţinute se ridica la peste 730 de milioane de dolari, însă participaţia a fost vândută integral până în martie anul acesta – de-a lungul unei perioade în care valoarea acţiunilor Tesla a crescut de peste şase ori.
Din 2010 până astăzi, Elon Musk a transformat Tesla dintr-un startup care înregistra pierderi constante şi avea lipsă de lichdităţi într-unul dintre cei mai valoroşi producători auto din lume, cu o valoare de 655 miliarde dolari – aproape de 23 de ori mai mare decât valoarea de piaţă a Panasonic.
Panasonic era singurul furnizor de baterii pentru Tesla, însă grupul a început să-şi dezvolte propriile baterii şi a adăugat pe lista de furnizori companii precum sud-coreeni de la LG Chem şi chinezii de la CATL.
Pentru Panasonic, investiţia de peste 2 miliarde de dolari pe care a realizat-o pentru a face o fabrică de baterii împreună cu Tesla în Nevada a început să dea rezultate abia acum, în contextul în care japonezii au raportat recent primul profit anual realizat de acel joint venture.
Conglomeratul japonez vrea să se extindă şi să îşi consolideze poziţia pe mai multe segmente. În aprilie, Panasonic a anunţat o tranzacţie de 7,1 miliarde de dolari prin care vrea să cumpere compania americană Blue Yonder.