• OMV Petrom începe procesul de delistare.
  • OMV-“Interesul investitorilor la Londra a fost scăzut în special începând cu 2019”.
  • Faţă de 2018, valoarea tranzacţionată a GDR-urilor a scăzut în 2022 cu 97%.

OMV Petrom (SNP), cel mai mare producător de carburanţi din România, a anunţat la Bursa de Valori Bucureşti că a început procesul de delistare şi de încetare a tranzacţionării cu certificatele de depozit globale (GDR-uri) pe Bursa de Valori din Londra din cauza interesului scăzut al investitorilor.

Faţă de 2018, valoarea tranzacţionată a GDR-urilor a scăzut în 2022 cu 97%, până la 0,3 milioane dolari sau 1.250 dolari/zi în medie. La data de 31 iulie 2023, volumul GDR-urilor în circulaţie reprezenta doar 0,03% din capitalul social al societăţii, cu o capitalizare a GDR-urilor de doar 2,3 milioane dolari.

Evoluţia Bursei de Valori Bucureşti de-a lungul anilor, includerea Petrom în indicii Pieţe Emergente FTSE Russell şi serviciile de market making au făcut ca acţiunile tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti să fie mai atractive, din punct de vedere al lichidităţii, faţă de GDR-urile tranzacţionate la Bursa de Valori din Londra.

Titlurile zilei

POATE A.I. SĂ CREASCĂ PRODUCTIVITATEA COMPANIILOR?
CE-L REȚINE PE ANTREPRENORUL ROMÂN?
NVIDIA RAPORTEAZĂ PESTE AȘTEPTĂRI
BITCOIN E LA ALL TIME HIGH
CHATBOT-UL DĂ LECȚII MEDICILOR
DOJ CERE SEPARAREA CHROME DE GOOGLE

Compania menţionează că a depus o cerere către Autoritatea de Conduită Financiară pentru delistarea GDR-urilor de pe Lista Oficială a Autorităţii de Conduită Financiară şi la Bursa de Valori din Londra pentru încetarea tranzacţionării GDR-urilor, ambele cu efect din 26 octombrie 2023.