Cei mai bogați 50 de oameni din lume și-au văzut averea scăzând cu peste jumătate de trilion de dolari. Fenomenul i-a afectat cel mai tare pe miliardarii Elon Musk și Jeff Bezos care au suferit cele mai semnificative pierderi, scrie Forbes.
În septembrie anul trecut Elon Musk l-a depășit pentru prima oară pe Jeff Bezos în cursa pentru cea mai mare avere, clasându-se pe poziția de cel mai bogat om din lume. Musk declara atunci pentru Forbes că va „trimite lui Jeffrey B. o statuie uriașă cu cifra „2 ”, împreună cu o medalie de argint”. Acum, după aproape opt luni, atât fondatorul Tesla cât și fondatorul Amazon se confruntă cu serioase probleme financiare.

Acest fenomen se datorează prăbușirii pieței de valori din SUA din acest an care a avut efecte negative asupra companiilor publice. Cu inflația în creștere și ratele dobânzilor în creștere în prima jumătate a anului 2022, piețele de valori se confruntă acum cu unele dintre cele mai proaste începuturi de an din istorie . S&P 500 tocmai a înregistrat a șaptea săptămână consecutivă de pierderi, reprezentând cea mai lungă serie de pierderi din martie 2001, precizează Forbes.

Averile celor mai bogați 50 de oameni de pe planetă (în valoare totală de 2,9 trilioane de dolari la închiderea de vinerea trecută) s-au diminuat cu peste jumătate de trilion de dolari de la începutul anului, potrivit estimărilor Forbes. Nimeni nu a pierdut mai mult decât Musk și Bezos, ale căror averi nete au scăzut cu un total de 123,6 miliarde de dolari între 31 decembrie 2021 și 20 mai 2022.

Titlurile zilei

CARE-I IMPACTUL ECONOMIC?
COPIII SEPHORA FAC DEZASTRU

Bezos, cu o avere ce a fost estimată la 133,3 miliarde de dolari până vineri, este cu 59,3 miliarde de dolari în deficit față de cum era la 31 decembrie. Acțiunile Amazon s-au redus cu 35% în acestă perioadă.

Musk, care a devenit pentru scurt timp prima persoană care a avut vreodată o avere de 300 de miliarde de dolari atunci când capitalizarea de piață a Tesla a depășit de două ori 1.000 de miliarde de dolari în noiembrie și ianuarie, s-a confruntat, de asemenea cu pierderi semnificative. Averea sa netă a scăzut cu 64,3 miliarde de dolari de la începutul acestui an.