•  Meta plănuiește un proiect cu un cablu subacvatic de peste 40.000 km, cu un buget care ar putea totala investiții de peste 10 miliarde de dolari.
  • Acesta va fi primul cablu subacvativ deținut și utilizat exclusiv de Meta, ceea ce e o schimbare în strategia infrastructurală a companiei.
  • Cablu va conecta coasta estică a SUA cu India, traversează Africa de Sud, se întoarce pe coasta vestică a SUA și evită zonele geopolitice tensionate.

Meta continuă să își extindă infrastructura globală printr-un proiect ambițios cu un cablu subacvatic. Inițiativa are scopul de a sprijini creșterea constantă a traficului de date generat de cele peste 3 miliarde de utilizatori ai platformelor sale. Cu o investiție estimată la peste 10 miliarde de dolari, Meta își propune să asigure o conexiune fiabilă și rapidă pentru serviciile sale.

Cablul subactivatic va avea o lungime totală de peste 40.000 km. Proiectul este încă în stadiu incipient, iar sursele spun că bugetul inițial ar putea crește semnificativ pe parcursul dezvoltării. Expertul Sunil Tagare, spune că inițial se va aloca un buget de 2 miliarde de dolari, dar costurile totale ar putea depăși 10 miliarde pe măsură ce proiectul avansează.

Meta va fi singurul proprietar și utilizator al acestui cablu, ceea ce reprezintă o premieră pentru companie. Schimbarea reflectă tendința tot mai mare a marilor companii tehnologice de a-și construi și controla propria infrastructură de comunicații.

Titlurile zilei

ROMÂNIA INTRĂ-N SCHENGEN TERESTRU
DOMINANȚA BITCOIN SCADE, DAR PIAȚA CRIPTO CREȘTE
INVESTIȚIA E BANUL ÎNVĂȚĂTURII
ÎN CE POȚI INVESTI ÎN 2025?
ALEGERILE SCHIMBĂ OBICEIURILE DE CONSUM
ROMÂNUL SE INTERESEAZĂ DE INVESTIȚII

Ce rute sunt planificate?

Cablul va conecta coasta estică a Statelor Unite cu India prin Africa de Sud și se va întoarce pe coasta vestică a SUA. Rutarea strategică este concepută pentru a evita zonele cu tensiuni geopolitice ridicate, cum ar fi Marea Roșie și Marea Chinei de Sud. Abordarea este esențială pentru asigurarea continuității serviciilor Meta în fața posibilelor riscuri externe.

Care sunt motivele pentru care Meta vrea un cablu subacvatic?

Există mai multe motive pentru care Meta își dorește să construiască acest cablu submarin:

  • Control asupra infrastructurii: Deținerea exclusivă a cablului le va permite să prioritizeze capacitatea necesară pentru serviciile sale, asigurându-se astfel un serviciu de calitate superioară pentru utilizatorii din întreaga lume.
  • Expansiune pe piețe internaționale: Meta generează o parte semnificativă din veniturile sale din afaceri internaționale. Investițiile în infrastructură le permit să optimizeze livrarea conținutului și publicității în regiunile în care au o prezență puternică.
  • Considerații geopolitice: Recenta instabilitate globală a evidențiat vulnerabilitățile rețelelor submarine existente. Prin construirea unui cablu care evită zonele cu risc ridicat, Meta își protejează operațiunile internaționale.

Anunțul FCC din această lună anunță că vrea să revizuiască licențele pentru cablurile submarine pentru prima dată în zeci de ani. Revizurea va fi parțială, din cauza securității naționale și a dreptului de proprietate asupra cablurilor.