• Managementul Euroins este vizat de o acțiune de tragere la răspundere, depusă în august de CITR, lichidatorul judiciar, scrie ZF.
  • Legea insolvenței permite acțiunea în termen de trei ani, iar instanța poate obliga conducerea să suporte datoriile companiei.
  • În cazul City Insurance, acțiunea este depusă din 2023 și se află pe rolul Tribunalului București.

La doi ani după falimentul Euroins – al doilea colaps major din piața asigurărilor, la doar un an de la prăbușirea City Insurance – managementul companiei este vizat de o acțiune de tragere la răspundere, depusă în august de către CITR, lichidatorul judiciar al ambelor societăți, conform ZF.

CITR introduce acțiuni de răspundere împotriva conducerii Euroins și City Insurance

Reprezentanții CITR subliniază că dosarul este complex, iar legea insolvenței permite introducerea unei astfel de acțiuni în termen de trei ani de la identificarea persoanelor responsabile. Instanța poate obliga conducerea să suporte total sau parțial datoriile înscrise în tabelul creditorilor.

În cazul City Insurance, acțiunea de atragere a răspunderii este depusă din 2023 și se află pe rolul Tribunalului București.

Titlurile zilei

Averile miliardarilor cresc accelerat
CE URMEAZĂ PE BVB?
Memecoins exploatează tragedia lui Charlie Kirk
Aurul scade cu 0,5% la 3.671 dolari pe uncie
DRUID AI OBȚINE 32 MIL. DOLARI FINANȚARE